Am citit: Ajută-mă să nu dispar- Petronela Rotar

Păi ce carte ar fi mai potrivită pentru un început de săptămână când suntem apatici cu gândul la weekend și la vacanță, decât o carte în dulcele-i stil tragico-psihologic al Petronelei Rotar? Deși am puține mustrări de conștiință legat de timp. Nu este o carte de vară. Este o carte de toamnă târzie, rece și ploioasă. De citit la aer pe un sezlong, cu un pled gros pe umeri și un vin bun lângă. Nu rece, de asta se ocupă gradele din termometru. Dar, cum am citit cartea aceasta ca orice carte scrisă de Petronela Rotar, cu intensitate, nerăbdare, fără să respir, fără să clipesc, avidă de orice cuvânt, am zis să o și recomand. Deși acum îmi dau seama că totuși îmi este greu să scriu despre ea.  Iubesc scrisul Petronelei, am mai zis asta aici, îmi place talentul ei de a așeza cuvintele-n pagină. Ajută-mă să nu dispar nu se înscrie în topul cărților în care eu să mă regăsesc în vreun fel, însă se înscrie în topul cărților care mă fac să citesc pe nerăsuflate de la prima la ultima pagină.

Petronela Rotar se înscrie pe lista extrem de scurtă a scriitorilor români pe care îi prefer și al căror scris îl ador. Îmi place la Petronela îndrăzneala pe care o are în pagini. Îndrăzneală și dezinvoltură de care știu sigur că mulți scriitori moderni se feresc de jenă sau cine știe din ce motive. Cuvintele ei izbesc cu ferocitate și nu lasă loc de interpretare. Dar, prezintă și o lecție de supraviețuire. O luptă între pagini. Pentru iubire, pentru viață, pentru vindecare, pentru speranță.

A venit cartea asta după seria Crossfire a Sylviei Rey, nu o voi dezvolta, am scris depsre Grey și este cam același lucru. Și a fost bine că succesiunea a fost așa și nu altfel. Aveam deja imagini romațate în cap, aveam și scene fierbinți sau bizare, așa că șocul dintre pagini a fost atenuat.  Pentru că da, ăsta este efectul Petronelei Rotar.

Off și așa nedreaptă este cartea asta că nici nu știu de partea cui să mă poziționez. A Amantei care și ea iubește și suferă. Amanta care face alegeri pe fondul unui trecut tragic și a unei copilării abuzive sau de partea unui Înșelător? Cine este victima? Amanta? Înșelătorul? Pe fondul unor relații toxice (reale sau doar în capul lor), cu o soție scorpie de care nu vor să se separe, cu un copil pe post de motiv, cam așa sunt zugrăviți cei doi Înșelători în carte. Găsesc ei această fată care cedează instant. Această portiță puțin deschisă doar ca ei să o trântească de perete. Iar ea este recunoascătoare pentru ce i se întâmplă, pentru ce trăiește, pentru că se dezmorțește. Nu întreabă, nu cere explicații, primește lucrurile cum îi vin deși suferința o dărâmă.

Da, este o carte tristă, dar este o carte plină de dăruire, de iubire, de speranță. Hai să lăsăm și de speranță. Deși în poveștile de acest gen cineva suferă invariabil.

La finalul cărții, personajul principal lasă tot în urmă și se mută în orașul în care i-a plăcut cel mai mult. În fond, nu avea nimic de pierdut, doar s-a pierdut în peisaj în alt loc.

Dacă nu ați avea nimic de pierdut, care este orașul de suflet în care v-ați muta?

Citiți. Nu doare, ba e chiar plăcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *