Început

Îmi place atât de mult să citesc încat îmi doresc să mă plătească cineva doar pentru a face asta.

Am descoperit cartea ca pe un refugiu și m-am afundat în ea cu totul. Când citesc, trăiesc cartea respectivă, o văd, o simt, sunt acolo și planez pe deasupra să am vizibilitate cât mai bună.

Citesc de mică, de când eram in școală și am învățat să citesc. La început nu mi-a plăcut. Citeam obligată. Mă obligau părinții să citesc mai ales vara, cel puțin o carte pe vacanță. Am detestat această obligativitate. Însă la un moment dat ceva s-a declanșat în mine, ceva a făcut clic, s-a apăsat un buton și s-a deschis o lume. Fascinantă. Am îmbrațișat această lume imediat, acest refugiu. Să nu vă imaginați că promovez mult lăudatul slogan: ce rău mi-a fost, dar ce bine am ajuns. În niciun caz. Mi-a fost rău și greu și am ales acest refugiu pentru a mă proteja și pentru a-mi fi mai ușor.

Când citesc văd filmul; asta spun frecvent când pledez pentru citit. Uneori chiar se întâmplă să refuz să mai văd ecranizarea dacă am citit deja cartea pentru că niciodată filmul nu va bate cartea. Filmul este mult mai artistic, mult succint, mult stilizat. Pe când atunci când citesc, eu sunt și regizor și producător și stilist și…și nu, nu sunt și protagonist, actorii sunt actori.

Am citit toată biografia școlară și mi-a plăcut. Știu că sunt mulți care nu au reușit să se împace cu clasicii țării noastre, deși le place să citească. Mie mi-au plăcut. Mai târziu, am descoperit beletristica modernă și scriitori români care au ieșit din granițele țării, dar și scriitori străini care mi-au smuls zâmbete și chiar hohote de râs, lacrimi și suspine. Îi veți întâlni aici pe toți.

Cărțile mi-au schimbat viața la propriu (o să și povestesc la un momendat cum), m-au ajutat să am idei pe care le-am implementat zi de zi, să am cultură generală, să fac față unor discuții dificile, să am argumente, să ajut oameni. Oricând pot recomanda o carte pentru orice stare de spirit. Cărți de plâns și cărți de râs, cărți ușurele și cărți de cugetat.

Într-o discuție cu și despre citit am spus că eu citesc orice. Cineva m-a întrebat: de ce, tu chiar nu ai discernământ? Auch. A sunat atât de dur si am primit-o atât de personal încât m-am lăsat afectată. M-am perpelit ceva vreme, am filtrat, m-am gândit dacă așa par în ochii altora: ca cineva fără discernământ. Și ce-mi pasă mie cum par în ochii altora? Important este cum par în ochii mei. Aham. Așa e fată! Doar că nu e așa, doar că am lucruri de vindecat și încă simt nevoia să fiu apreciată și validată. În fond, cred că nu este necesar să ai dedesubturi de răscolit pentru a te simți util societății și de a ști că ce faci sau ce spui este apreciat. Este în natura noastră. Poate nevoia mea este mai puternică și mă las mai mult afectată. După o analiză atentă am validat: am discernământ. Citesc orice pentru că este o pasiune puternică si nu toți o pot înțelege, ceea ce este și normal. Cum nici eu nu pot înțelege microbiștii înfocați, ceea ce – din nou – este normal. Fiecare cu pasiunile lui puternice.

Îmi place să citesc și voi continua să o fac și sper să inspir cât mai mulți oameni să citească (sau măcar să ofere cadou o carte). Cititul ajută creierul să nu lâncezească, dezvoltă vocabularul, relaxează, informează, crește nivelul cultural și ajută la rezolvarea unor situații care pot apărea.

Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.

PS: și de aici cei neinteresați pot închide pagina, au îndurat suficient. Acum vin mulțumirile. Fără nume că nu am cerut acord și își cunoaște fiecare contribuția. Așa că mulțumesc (cu liniuță și de la capăt):

– celui care mă susține necondiționat și crede în toate nebuniile mele, doar pentru că eu cred.

– celor care au susținut ideea înainte să vadă proiectul.

– celor care au crezut în mine mai mult decât aș fi putut eu să cred.

– celor care au pus umărul în realizarea acestui proiect.

– celor care m-au împins de la spate și m-au bătut la cap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *