Nu că ar interesa pe cineva în mod expres, dar m-am gândit că poate ajută sau motivează. Dacă aș reuși să schimb percepția măcar a unei singure persoane care va trece cu privirea pe aici, atunci scopul meu este atins. Nu vă lăsați păcăliți de zvonurile venite din Franța cum că fumătorii ar fi cumva feriți deoarece plămânii lor ar fi obișnuiți cu substanțe nocive. Sunt doar zvonuri până la proba contrarie și totuși, vorbim de un virus și nu de substanțe nocive cum se găsesc în țigări.
În primul rând de ce m-am apucat de fumat? Ei asta chiar nu știu. Pentru a fi cool, pentru a fi acceptată în găști, deși nu am fumat la școală de rușine. Și pentru că e musai să existe și un al doilea rând, am învățat să fumez acasă. Doar am avut un exemplu viabil în tata, am avut timp să îl urmaresc timp vreo 16 ani (cam atunci cred că am pus prima țigară în gură). Sora mea m-a învățat să fumez, ea mi-a arătat cum se face, ce trebuie să fac cu fumul și cum să țin țigara. O minune, ce să zic. În timp am ajuns să fumez un pachet pe zi. Când am realizat că totusi nu este chiar ok, am reușit să mă mențin undeva la un pachet la 2, maximum 3 zile.
Am avut multe intenții de a renunța la fumat, am conștientizat dintotdeauna că nu este sănătos ce fac. Nu mă mai consideram nici cool, nici funny. De fiecare dată când reușeam să am cate o pauză de câteva luni, cedam invariabil în momentul în care dădeam de greu la serviciu. Când am hotărăt că vreau să iau o decizie pe termen lung, am zis că trebuie să mă las de fumat exact acolo unde îmi este cel mai greu: la serviciu. Zis și făcut. Prietenele mele erau în concediu de maternitate, mă simțeam cam singură, nu îmi mai găseam locul și așa îmi era greu la acel job, eram nemulțumită și în loc să caut ceva mai bun pentru mine, m-am gândit să mă las de fumat. Bună decizie și asta. Și grea…oho…nu vă puteți imagina.
Aveam pauze fixe pe care în mod normal mi le petreceam cum altfel decât fumând. Era și o formă de socializare. De parcă mă oprea cineva să socializez și fară să fumez. Am schimbat tactica și am beneficiat altfel de pauză: citind. Din ce citeam în mijloacele de transport în comun în drum spre și dinspre serviciu, acum citeam și la serviciu în pauze. Și am citit ceva cărți pe durata a mai bine de un an, cam atât mi-a fost mie necesar să pot să stau lângă fumători fără să îmi lăcrimeze nările de nevoie, poftă și miros. Nu a fost ușor și cine a încercat măcar o dată să renunțe la acest viciu, știe despre ce vorbesc. Am mai bine de 6 ani de când nu am aprins nicio țigară și după atâta timp nu aș putea spune cu mâna pe inimă că în vecii vecilor nu mă voi întoarce la fumat. Mă bucur că am reușit să fac pasul ăsta înainte de a deveni mamă și că al meu copil nu știe acest lucru despre mine. Mă bucur că cel puțin până acum îi pot oferi o altfel de imagine. Nu spun că asta înseamnă ca ea nu va intra în contact cu acest viciu, doar pentru că are 2 părinți nefumători, doar îmi doresc pentru ea plămâni cât mai curați.
Deși la prima vedere poate pare simplu, nu a fost. A fost o perioadă grea, frustrantă, cu o reală poftă de țigară, mai ales când eram cu prieteni, mai beam un pahar de ceva, mă relaxam și așa ar fi mers o țigară. Mi-a trebuit o voință de fier pentru a rezista, pentru că știam foarte clar că o țigară va însemna reîntoarcerea la viciu. Am visat, mi-am imaginat, am salivat, a fost ca și cum m-aș fi despărțit de un prieten foarte drag și nu de un posibil pericol și dătător de cancer pulmonar.
Stop smoking!
