Nu cred în Moș Crăciun!

Probabil aveam vreo șase ani când am aflat că mama era și Moș Nicolae și Moș Crăciun. Parcă am fost ceva dezamăgită, dar nu așa grav atâta timp cât am primit în continuare cadouri. Extrem de dezamăgită am fost când cadourile au încetat să mai apară anual în ghete și atunci aveam vreo zece ani. Nu a vorbit nimeni cu mine înainte, nu m-a întrebat nimeni dacă sunt sau nu de acord. Evident, nu eram. Voiam să primesc în continuare cadourile care veneau și așa foarte rar. Iepurașul nu era implementat încă și dacă începuse să își arate urechile, nu și în curtea noastră. De ziua mea nu primeam nimic, ce cadou, că mie nici măcar nu mi se zicea la mulți ani de ziua mea. Rămâneau cei doi moși din decembrie, până nu au mai venit nici ei.

Am cumva o problemă cu treaba asta cu Moș Crăciunul și cu toate cele care au menirea de a crea magie: Nicolae, Iepuraș, Zâna Măseluță și eu mai știu cine ce mai aduce. Mi se pare că ne chinuim să creăm această magie și să întreținem o minciună până în momentul în care copilul va afla realitatea. Unii află accidental mai devreme, la vârste mici, alții mai târziu la vârste mai mari.

Acum vreo doi ani mi-am întrebat nepotul care avea nouă ani atunci, dacă a fost dezamăgit când a aflat că nu există Moș Crăciun. A zis că nu prea și dacă a fost, a trecut repede peste, a continuat să primească ce își dorea și mi-a recomandat să îmi las copilul să creadă în Moș. Nu m-a convins. Cum nimic nu m-a convins până acum. Nicio explicație.

Așa că eu i-am spus copilului de la început că nu vine nimeni străin la noi în casă să ne pună cadouri sub brad și că toată lumea în casa noastră primește cadouri. Indiferent de vârstă. Pe măsură ce copilul a crescut, în jurul nostru au început să vuiască oamenii cu Moș în sus și Moș în jos. Toată lumea de la familie, la prieteni, colegi, oameni necunoscuți în STB, vorbeau de Moș. Întrebau copilul dacă a fost cuminte și dacă va veni Moșul sau dacă a venit. Nimeni nu s-a gândit o secundă că poate eu nu mi-am informat copilul cu privire la acest Moș sau poate l-am informat altceva. Pentru că fiecare se gândește doar la grădina proprie.

Am avut grijă când am informat copilul ce am considerat eu că trebuie să știe, să îi spun că este o discuție care rămâne între noi. Câți dintre cei care le vorbesc copiilor despre Moșul care vine și aduce daruri, se gândesc și la ceilalți? Eu trebuie să am grijă să nu scape ceva al meu copil, dar invers nu este valabil, pentru că ei au dreptul să creadă și să și strige în gura mare.

Așa că de la un punct al meu copil, asaltat din toate părțile de ideea acestui Moș, a început să spună că a primit cadouri de la individul cu barbă albă. Eu nici nu confirm, nici nu infirm. Eu spun doar că primim cadouri de Crăciun. Este dreptul copilului de a alege ce și în ce să creadă, dar nici nu înseamnă că ridic în slăvi o minciună.

Îmi doresc doar ca cei care trâmbițeză sus și tare că e ok să creadă copilul în Moși și Zâne să conștientizeze că nu dețin adevărul absolut și că sunt și ceilalți care spun că nu e ok și că este opțiunea fiecăruia. Nu înseamnă că ești un părinte rău și nu cred că spulberi vreo magie. Până la urmă eu mi-am lăsat copilul să creadă ce vrea legat de acest subiect, chiar dacă eu aș fi vrut să nu creadă. Nu există Moș Crăciun. Ce le spuneți copiilor când vă întreabă sincer și direct dacă există Moș Crăciun? Magia constă în cine aduce cadoul sau în cadoul în sine și în atmosfera creată?

Nu există Moș Crăciun. Și dacă există, de ce nu ajunge la toți copiii? Cum explicați asta? Și exclud din start varianta cu nu au fost suficent de cuminți.

Știu că pare un text supărat, pe undeva și este. Mai știu și că vine vara și eu o țin una și bună cu Craciunul, însă este un text în contextul iepuroiului cadorisitor. Și mai știu și că cei mici au dreptul să creadă în ce vor ei (atât am repetat treaba asta că o să ajung să o visez), însă de preferabil fără să îi sufocăm noi cu ce credem că este bine ca ei să își însușească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *