M-am tot gândit dacă să scriu astăzi despre cartea asta, parcă nu-i momentul pentru ea, încă mai este sărbătoare sau unii încă sunt sub acest aspect. Dar, cum oricum trăim vremuri tulburi și Paștele au fost sub auspiciul izolării, cred că poate fi interesantă o carte care te face să îți pui întrebări, care te duce la introspecție.
Frumos titlu. Evident, ca în Privighetoarea, Kristin Hannah a plasat un titlu drăguț care îmi sugerează altceva decât povestea dintre pagini care mă surprinde, deși mă tot gândeam cumva amuzată la ce ar putea aduce o poveste cu licurici. Nu mă lasă pustiită de emoții îmi spun, ca precedenta publicație, ce bine, deși povestea este destul de încâlcită. Cam așa gândeam la un moment dat, până m-a izbit cu toată puterea pe care o poate avea o carte plină cu emoții trecute prin filtrul personal.
Primele douăsprezece luni ca mamă au fost ca nişte ape negre, învolburate, care adesea au prins-o pe Kate în vâltoarea lor. Era jenant cât de nepregătită fusese pentru acest eveniment binecuvântat, visul ei secret de fată. Atât de jenant, încât nu mărturisea nimănui cât de copleşită se simţea uneori. Când era întrebată, arbora un zâmbet luminos şi spunea că maternitatea reprezenta cel mai bun lucru care i se întâmplase. Şi chiar era adevărat.
Cartea vorbește despre sacrificiile pe care le faci ca mamă, chiar dacă nu le vezi ca fiind sacrificii, ele totuși există, despre frământările pe care le ai ca adolscentă sau ca mamă de adolescentă, că de nicio parte nu este ușor. Despre cum este lungul și anevoiosul drum al carierei sau al succesului. Cum pentru femei a fost întotdeauna greu să se facă auzite, iar începuturile femeilor în muncă a fost extrem de plin de piedici. Și astăzi, după atâția ani de emancipare încă se vorbește despre diferențele acestea dintre bărbați și femei pe aceleași posturi. Este foarte greu să ajungi în vârf când pleci de jos și nu ai în ADN cultura lider-ului, ci trebuie să o cultivi. În toate firmele prin care m-am perindat, am întâlnit multe avansări pe recomandări sau prietenii, asta nu înseamnă că și toți au fost pregătiți pentru ce a urmat. Nedreptate există peste tot. A fost o vreme când luam acestă nedreptate personal, extrem de personal și îmi făceam singură mult rău. Până la urmă am învățat unele lucruri, am învățat detașarea, acceptarea și propria-mi ogradă, timpul îmi va spune dacă am învățat bine.
Cartea mă pune pe gânduri încă de la început, din primele pagini când o fetiță mică ce se pierde de mama ei sau mama o pierde pe ea intenționat mai bine zis… și-mi fuge imediat gândul la copilul meu. Nu s-a pierdut niciodată de mine, sunt foarte atentă în public, respectă regulile care sunt vitale și ne țin în siguranță. Dar, m-am pus în papucii unui copil care s-ar pierde de mama sa, mi-am imaginat frica și am văzut lacrimile de pe față. Apoi mi-am imaginat cum aș fi eu dacă mi-aș pierde copilul chiar și pentru câteva momente, cred că mi s-ar opri respirația, disperarea mi-ar urca în piept și m-ar strânge de gât. Da, orice până la copil….
Cartea asta este mană cerească pentru adolescente, dar și pentru mamele adolscentelor. Este de cumpărat, de pus în raft și de citit și recitit. Evidențiază bine diferențele de gândire dintre generații. Povestește despre cum vede lucrurile o fată crescută în sânul unei familii cu reguli și cu respect, și cum le vede o fată crescută de bunici, care tânjește după atenția mamei și cum reușește să perceapă lumea prin prisma acestor lipsuri emoționale. Cum trec ele de la a fi adolscente, la a fi adulți. Cum una se aruncă în vârtejul carierei, iar cealaltă în vârtejul familiei. Cum fiecare avem gânduri, regrete, lucruri pe care le-am fi făcut altfel. Cum avem așteptări și ne proiectăm în ochii altora. Cât am citit cartea m-am tot pus imaginar în diverse situații și pe rând mi-a fost greu, mi s-a făcut frică, m-am simțit singură, deznădăjduită, puternică și de neînvins.
Nu vă imaginați că este o carte plină de tristețe, are în paginile ei speranță, cursul firesc al vieții, reacții exagerate, chiar mă gândeam că dacă așa este adolescența, cum este descrisă în această carte, vă dau un singur sfat: FUGIȚI! Eu mă duc să îmi fac bagajele, imediat ce termin de scris.
Este o carte pentru adolescentele care cred că nu sunt înțelese de mamele lor și au impresia că tot ce zboară se mănâncă.
Este o carte pentru femeile care s-au dorit cât mai sus în carieră și au dat cu piciorul vieții personale.
Este o carte pentru mamele care își iubesc nespus pruncii, dar care nu au putere să recunoască vocal că sunt epuizate și că uneori este prea mult.
Este o carte pentru tații care au impresia că a sta acasă cu un copil sau mai mulți, chiar asta înseamnă: a sta.
Este o carte pentru toate prietenele care s-au aruncat în vârtejul vieții și au uitat să mai fie și prietene.
Prietenia noastră va supravieţui slujbelor, copiilor şi căsătoriilor.
Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.
