Știți descrierile acelea în care un tren de viteză intră în plin într-o mașină aflată pe calea ferată? Sau când primești un pumn în piept și ricoșezi într-un copac și apoi aluneci pe pământ? Exact așa am primit și eu cartea asta. -m-am simțit călcată de tren. În plin! Mi-am imaginat cum ar fi dacă, ce s-ar întâmpla dacă, așa cam ca la Aleea cu licurici. Se pare că Agnes Martin-Lugand se înscrie alături de Kristin Hannah în partea scriitorilor mei favoriți pe parte de dramă care-mi stimulează maximum imaginația.
Partea bună este că titlul m-a dus la visare. Aș fi schimbat cafeaua cu limonadă sau ceva pe acolo și mă așteptam să citesc o poveste de-a dreptul fericită. Cred că ar trebui să existe avertizare în titlu, ceva de genul atenție, poveste depresivă sau tristă, ceva pe-acolo.
Exceptând durerea de la început, cartea este relaxantă, decurge bine, lucrurile se îndreaptă și te lasă în coadă de pește ca să citești și continuarea Viața e ușoară, nu-ți face griji care aduce complet lumină asupra poveștii și bineînțeles ne lasă cu un final fericit.
Deși nu este o carte de dezvoltare personală, este o carte inspirațională și motivațională. Puterea de a merge mai departe când în viața ta apare o tragedie. Pe modelul, dacă ea a putut, înseamnă că și eu pot, chiar dacă acea ea este un personaj dintr-o carte. Nu trebuie să uităm că în viața de zi cu zi în jurul nostru se întâmplă reale tragedii, sau chiar fiecăruia dintre noi ni s-a întâmplat sau am trăit momente grele, de clacare. Și nu mă refer acum la această perioadă pe care o traversăm, ci la tragediile care pot apărea în viață, independent de pandemia asta care va trece.
Scriitura este simplă, nu are înflorituri și nici cuvinte pompoase, extrem de citibilă. O deschizi și o mai închizi când se termină. Se poate ajunge la final în câteva ore, atât de captivantă este. Însă amprenta pe care o lasă emoționalului este foarte puternică și greu de egalat de cărți de profil.
Și mai mult de atât, mai este și carte care dă speranță. Pur și simplu. Chiar și atunci când nu ai perspective și nu vezi luminița de la capătul tunelului, există speranță. Spranță că viața se poate schimba în bine, că uneori este suficient să deschizi ochii, să îi vezi pe cei de lângă tine, după ce ți-ai dat timp suficient să jelești și să te recuperezi din orice s-a întâmplat să te dărâme.
Nu fugiți de publicații care par a fi triste sau demoralizatoare, pentru că până la final aveți șanse să vă schimbați perspectiva și să vedeți situațiile din propria viață într-o altă perspectivă. Într-una bună, chiar.
Ciți. Nu doare, ba este chiar plăcut.
