În caz că mai faceți și altceva decât să stați călare pe știri sau vreți să mai citiți și alte lucruri care nu au legătura cu situația actuală, mai jos vă spun despre basme.
Mi-am dorit foarte mult să citesc Psihanaliza Basmelor pentru că voiam să mă lămurească cineva avizat legat de basmele astea. Este un subiect atât de complex încât este foarte posibil să scriu mai multe articole pe baza acestei cărți.
Pe lângă faptul că are destule pagini, nici nu se citește bătând din palme, trebuie gândită, înțeleasă, rumegată, și însușită. Cartea ne vorbește despre basme și despre mituri, ne explică diferența dintre ele și cu ce îi ajută pe copiii, dar și pe adulți aceste basme pe care le știm toți de când eram mici. Adevărul este că nu aș fi privit niciodată poveștile din perspectivele descrise în carte, însă acum am un punct de vedere în plus.
Dacă ar fi fost după mine n-aș fi citit unui copil in vecii vecilor Hansel și Gretel. N-aș fi citit-o nici măcar unui adult, dar unui copil. În capul meu, basmul ăsta este oribil. Adică niște părinți iubitori așa cum sunt toți parinții, nu(?) se trezesc ei liniștiți într-o dimineață și își duc copii în pădure și îi lasă acolo, ferm convinși că scapă de ei. Asta e in capul meu. Ba unde mai pui că noi avem acasă o cărticică ilustrată în care apar semețe pe copertă o capră și un ied. Și automat în capul meu a răsărit: băi, pe bune? Ăștia au și capră și sunt săraci lipiți pământului și iși duc copii in pădure? Capra aia mănâncă iarbă și dă lapte, iedul va da carne și aștia sunt săraci lipiți pământului? Nfine, minte bolnavă. A mea.
Citind Psihanaliza Basmelor, am realizat că într-adevăr mintea mea este scurtcircuitată. Cică cei mici nu aud în capul lor ce auzim noi adulții pervertiți atunci când citim un basm de genul. Bruno Bettelheim explică în detaliu cum funcționează lucrurile corect, de ce este bine să le spunem copiilor basme și mai ales de ce este bine să le spunem basmele potrivite vârstei lor. Încă am rețineri legat de Hansel și Gretel, însa m-a convins să nu arunc la gunoi basmul și m-a făcut să cred că într-adevăr copilul meu are nevoie de basme.
Alt lucru pe care l-am ințeles și care m-a făcut acum să fiu circumpspectă este descris de Bettelheim în carte legat de povești editate de Disney unde acestea sunt foarte cosmetizate și esența poveștii se pierde, iar copii nu mai învață ce ar invăța din basmul autentic. Copiilor mici le plac poveștile Disney pentru că sunt frumos colorate și desenele sunt expresive, însă esența basmului se pierde în text.
Conform cărții, roadele citirii basmelor în copilarie se văd pe durata întregii vieți. Cică memoria subconștientă activează butoanele potrivite în momentele cheie. Un copil care cere de mai multe ori la rând să i se citească același basm, înseamnă că are lucruri de lămurit care se regăsesc în basm. Voi fi atentă la aceste aspecte pe măsură ce vom începe să citim basmele originale, dacă le va mai accepta copilul, acum fiind extrem de absorbit de varianta lor scurtă și dichisită de la Disney
Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.
