Acum eu sper să citească, că de aia mamă-sa, adică eu, mă tot strofoc să aflu. Să știu, să fac bine, să acopăr golurile din școală. Ca în final copilul meu să devină cititor din plăcere așa cum și eu am devenit în timp.
Copilul tău scrie și Copilul tău citește se întrepătrund cumva. Este destul de dificil să ne rezumăm doar la scris sau doar la citit, deși sunt funcții diferite, ele sunt complementare.
Acesta este un text mai mult pentru cei care au copii la început de drum și vor să fie siguri că nu ard etape și nu se grăbesc punând presiune pe aceste două componente atât de esențiale în întreg parcursul academic al unui elev.
Așadar, cititul.
Cum a fost cititul pentru mine? Am învățat literele și să citesc când am mers la școală. Nu îmi mai amintesc clar etapele. Știu că am avut o problemă cu litera O dar de mână. Am avut o problemă cu această literă până când a considerat tata că am avut suficient timp o problemă și problema s-a rezolvat rapid cu două palme și ceva strigăte. A dispărut subit problema. În vacanțele de vară în clasele mici eram obligată să citesc niște cărți extraordinar de plictisitoare, basme de Petre Ispirescu. Aveam această carte plină cu basme repetitive. Dacă citeai 2-3 dintre ele, practic le cam citeai pe toate. Nici acum nu sunt prietenă cu Petre Ispirescu, am încercat să recitesc basmele sale și am abandonat foarte repede. Am citit toate cărțile, romanele și nuvelele din bibliografia școlară. Pe vremea mea nu citeai altceva decât ce era recomandat de școală. Unele mi-au plăcut, unele nu. Apoi am citit recomandările din facultate și abia mai târziu am devenit cititor de beletristică. Asta până am rămas însărcinată, m-a apucat panica, s-a instalat frica și am început să citesc cărți despre parenting, dezvoltare emoțională, personală și spirituală, psihologie, educație, bune maniere, tot ce mă putea pregăti pentru a fi versiunea cea mai bună a mea pentru copilul nostru.
Acum îmbin și combin beletristica și orice carte din lista de mai sus care mă poate ajuta în continuare să mă dezvolt.
Cum aș vrea să fie pentru al meu copil? Aș vrea sa știe, să descopere și să afle că în cărți se află o întreagă lume care abia așteaptă să fie descoperită.
Da, sună poetic și frumos și probabil cu toate cunoștințele mele acumulate ar fi fost floare la ureche cu un copil de pe vremea mea, însă cu un copil nativ digital altfel stau lucrurile.
Din cauză că acești copii au acces la ecrane de la vârste foarte mici, lumea virtuală le oferă satisfacție imediată, cititul nu le oferă același timp de răspuns. Și de aici începe dansul.
Oana Moraru spune în Copilul tău citește că un copil este capabil să citească cursiv, fluent și fără poticneli pe la finalul clasei a doua.
Problema astăzi în școli este că se grăbește acest timp de început de citire. Că nimeni nu mai are răbdare să zăbovească, să bată pasul pe loc, să încetinească ritmul pentru a se asigura că orice elev este capabil să și ajungă să rețină și să înțeleagă ce citește. Din graba noastră de a performa, uităm să ne asigurăm că odată ce a început să citească cursiv, acel elev are și capacitatea de a înțelege și mai târziu de a rezuma, de a extrage elementele esențiale.
În primii ani de școală se pun bazele viitorului academic. Din primii ani de școală se poate eradica viitorul analfabetism funcțional care este astăzi pe buzele tuturor.
Bineînțeles că sunt câțiva pași care odată urmați, eliberează drumul și poticnelile culturale, asigură un bun start academic. Sunt pași ce pot fi urmați acasă de părinți – nu fără efort, desigur – dacă școala nu poate livra astfel materialul. Însă până la școală, bazele se pun tot acasă. Prin jocurile lingvistice, prin cititul poveștii la ora de culcare, prin discuțiile libere și interogative pe marginea textului, prin lectura pe baza imaginilor din carte.
Și mai ales prin desen. Mijlocul prin care un elev își asigură un bun parcurs intelectual, o hartă mentală a ideilor principale și o bună scriitură creativă, la baza tuturor sta desenul. Este un concept nou pentru mine și nu mi-a fost ușor să îl integrez în structura mea, însă i-am înțeles importanța. Vestea bună legat de acest desen este că sunt încă învățători și învățătoare care aplică această metodă existentă în programa școlară. Vestea prea puțin bună este că sunt și cei care sar cu desăvârșire această etapă. În jurul meu după întrebările interogative aplicate, am aflat că există și așa, dar și așa. Este trist că suntem la mâna sorții și că ne bazăm mult pe noroc atunci când cadrele didactice aleg ce taie și ce păstrează din programa națională pentru a-și asigura performanța de moment și rezultate bune pe termen scurt cu care să-și mângâie orgoliul profesional.
Da, se poate repara acasă prin efort și implicare orice strică școala, doar dacă părinții au această deschidere și dorință de a investi timpul lor în educația propriului copil. Ușor nu este, dar nici imposibil.
Timpul și anii care vor trece îmi vor spune dacă am reușit fie că eu, fie că sistemul să aducem în conștiința unui copil cititul de plăcere și descoperirea lumilor din cărți prin pasiunea pentru citit.
Mai stați prin preajmă și vă spun.
