Traversez o perioadă aglomerată. Plină. Alergată.
Nu scriu ca să mă plâng, mai ales că nu am mai scris nimic de atâta timp. Scriu ca să îmi dau mie spațiu să integrez și să înțeleg mai bine cum să funcționez în pace cu mine. Pentru că am această istorie de a intra în conflict în primul rând cu mine și în al doilea rând cu cei din jur – atunci când îmi este greu.
Așa că da, îmi este greu prin prisma timpului. Și atunci am ales. Am ales ce să fac și ce să nu fac doar ca să nu folosesc sintagma pe care o detest și pe care o ocolesc cu desăvârșire: nu am timp.
Nu am timp mi se pare că m-aș minți pe mine. Nu am timp mi se pare că m-aș ascunde ca să nu fiu sinceră. Nu am timp este o scuză.
Am timp! Am timp să aleg la ce să renunț fără să mai pun altă presiune pe mine.
Am timp să aleg ce să fac fără să am regrete.
Cum de ceva vreme m-am tot împrietenit cu somnul, am ales să dorm. Da, în continuare nu îi înțeleg rostul, însă am ales să funcționez și eu ca un om normal și să dorm. Nu de alta, doar că de la o vreme am început să simt și oboseala în urma ne-somnului. Aspect nou pentru mine deoarece sunt ne-prietenă cu somnul de atât de mulți ani încât nu credeam posibil să ne mai împrietenim vreodată. Reeducarea este dificilă și un proces care în cazul meu a durat ceva ani. Dar acum dorm. Nu mai sacrific somul pentru nimic. Nu mai merg la culcare la 1-2 spre dimineață. La 9-10 seara deja sunt în pat, dacă nu și deja adormită de cele mai multe ori. Bine, îmi ia mai mult să conving copilul să se oprească din vorbit decât îmi ia să adorm, dar dorm.
Și ca să dorm am renunțat la scris. Fără regrete. Nu mai scriu. Scriu în capul meu zeci de texte, minimum unul pe zi, nu ajung să le și pun pe pagină, rămân acolo în cap și se șterg. Am uitat tot ce aș fi vrut să rețin. Poate nu era așa important, dacă am uitat.
Citesc, dar mai greu. Pentru că citesc mai multe cărți în paralel a început să îmi fie greu să le finalizez. De unele trag de multă vreme, altele merg mai repede. Însă este necesar să îmi regândesc această strategie și să nu mai încep mai mult de două cărți concomitent. Două par fezabile, nu patru ca acum.
Renunț de tot la scris? Îmi tot vuiește de mult întrebarea aceasta în minte. Anul acesta am amânat până la limita anulării plata domeniului, apoi au intervenit fel de fel de situații care m-au determinat să amân scrisul. A devenit mai puțin important în acest moment al vieții mele. Parcă nu aș renunța, mi-a adus mai mult bine și mai multă terapie decât alte forme terapeutice, însă nu mai pare nici indispensabil ca acum ceva vreme în urmă.
În concluzie, nu că nu am timp, am timp, dar am ales pentru ce să am timp.
Și nu uitați să dormiți :).
Text scris de Iulia Dumitrescu.