M-a cam păcălit acest roman. Citind descrierea absolut fascinantă a unei zone cu lacuri, plaje și păduri m-am vizualizat deja cu tălpile goale pe nisipul umed în timp ce mă feresc de valurile care îmi udă rochia lungă cu care mătur pe jos. Mă uit la un cer roz cu nori pufoși și soarele care apune lăsând loc întunericului și brizei care îmi face pielea să se strângă de răcoare. În timp ce citeam mă gândeam cât de neinspirată am fost să nu citesc trimiterile pentru această carte și să o păstrez pentru o vacanță în care să mă relaxez pe un șezlong cu un roman estival în brațe. Până m-am trezit din visare și am revenit în prezent citind cu uimire modul în care autoarea dansează printre descrieri ample și senzuale ale naturii corelate cu destăinuiri intime și dureroase.
Toată acțiunea cărții se petrece în vacanța de vară însă cu multe incursiuni în trecut. Un trecut dureros, pe alocuri sfâșietor. Un trecut care modelează adulți secretoși care trăiesc cu neîncredere și teamă în suflet.
Castelul de hârtie poartă numele unei case de vacanță construit dintr-un fel de carton prin care mai trecea apa uneori sau animăluțe în căutare de culcuș. În spirit de glumă l-au numit castelul de hârtie și așa i-a rămas numele. Însă castelul de hârtie poate fi și personificarea unei relații fragile cu secrete construită pe nisipuri mișcătoare. Atunci când există neîncredere, iar minciuna ține locul realității de zi de zi. Atunci când relațiile sunt clădite pe lucruri ascunse, tăinuite.
Totuși, nu este un roman boem, este un roman care arată fața urâtă a societății, o societate murdară, tristă, cu abuz emoțional, cu relații toxice, cu abuz sexual asupra copiilor, incest, viol, copii prinși în hățișurile adulților. Tot ce este murdar și urât într-o lume în care trăim și toate aceste lucruri se întâmplă în jurul nostru fie că vrem să vedem, fie că nu.
Cu toate acestea, scriitura este fascinantă, te introduce în intimitatea unei familii aflate în vacanță, te face să îți dorești să mergi la picnic cu personajele, să te bagi în apa caldă după furtună, să simți nisipul sub tălpi, să participi la foc de tabără. Să te cuibărești pe o canapea ponosită în timp ce vezi natura. Și să vezi! Doar să vezi și să inspiri oxigenul copacilor, umiditatea pământului, praful nisipului fin.
M-am lăsat prinsă în vârtejul triunghiului amoros descris în carte și recunosc că am ținut pe rând cu fiecare personaj în parte, i-am dat fiecăruia dreptate, crezare, le-am urât pe celelalte personaje care răneau pe unul dintre ei, i-am înțeles și blamat în egală măsură. Pe atât de bună este scriitura acestei cărți.
Un roman bun pentru începutul de an, merită citit în orice anotimp. Chiar și sub o pătură călduroasă cu o cană fierbinte cu ceai în timp ce citiți despre plaje și ape răcoritoare. Hai că se poate!
Colibri sunt singurele păsări care pot zbura înapoi, mi‑a spus atunci Jonas. E unul dintre lucrurile care m‑au uimit întotdeauna. Pot zbura înapoi și înainte cu aceeași viteză. Patruzeci și opt de kilometri pe oră. — Dacă aș putea zbura înapoi, aș face‑o.
Text scris de Iulia Dumitrescu.