Nu era această carte printre prioritățile mele, nici nu aveam intenții ferme în a o citi, însă am primit-o și atunci m-am apucat de ea. Nu aveam așteptări de niciun fel și nici nu mă gândeam ce voi găsi între paginile cărții, cu toate că părea logic să lămurească anumite aspecte rămase neclare.
Să începem!
Ca de fiecare dată nu fac rabat de la regula mea de recenzie: nu povestesc cartea din fir a păr (sunt destui care o fac), eu îmi povestesc aici reacțiile și trăirile mele în raport cu cartea respectivă.
Rezervă m-a condus către o concluzie destul de rapid și am să încep cu ea: din toate timpurile mai marii lumii au fost orchestrați de cei care au stat în umbra lor, nici regalitatea modernă nu face abstracție și sunt absolut convinsă că oamenii ăia nu își cunosc nici jumătate din adevăr. Păcat! Astfel de-a lungul istoriei oameni mulți au suferit și capete au căzut.
A existat mereu o fascinație când a venit vorba de capetele încoronate. Probabil că povestea, filmul, basmul, toate au condus la romantizarea regalității și a celor cu sânge regal. Însă realitatea uneori este atât de tristă sau de sumbră că îmi e greu să înțeleg ce om normal și-ar dori să facă parte din familia regală.
Prințul Harry își povestește viața încă din copilărie, ce l-a marcat, ce l-a interesat, ce l-a frământat și până la vârsta adultă, momentul prezent. Interesant mi s-a părut că a reluat fiecare aspect controversat din viața sa și l-a lămurit. Eu urmăresc știri de foarte multă vreme, mi-a intrat în reflex treaba asta, citesc știri despre isprăvile Prințului de pe vremea când era foarte tânăr, mereu a fost trat de presă ca fiind oaia neagră a familiei, cel care dă cu bâta în baltă de fiecare dată. Adevărul este că a și gafat, păcat că nu i s-a oferit spațiu sigur să poată greși, in fond este în natura umană greșeala, iar a fi prinț nu te transformă în vreun robot, tot om rămâi.
Am înțeles din poveste că cei din familia regală nu sunt oameni liberi. Nu au intimitate. Toți ochii sunt ațintiți spre ei, iar în momentul în care vor să părăsească corabia, sunt absolut pe cont propriu.
Ce nu am înțeles niciodată și nu înțeleg nici acum, fanatismul britanicilor de rând față de familia regală. Sunt fascinați peste nivelul meu de înțelegere de tot ce mișcă la palat.
Fratele meu este în Anglia de câțiva ani, vorbeam atunci în zilele acelea când erau funeraliile Reginei, vorbeam despre cozile interminabile, despre cum oamenii așteptau să aducă un omagiu, despre atașamentul lor față de Coroană. Mi-a spus că le-a transmis câtorva cunoscuți britanici condoleanțe, iar ei le-au acceptat ca și când ar fi decedat cineva apropiat din familia lor și nu Regina unei țări. Acum, probabil asta înseamnă să fii un lider atât de bun încât oamenii să se identifice prin tine. Asta chiar nu am de unde să știu, eu în existența mea de până acum nu am întâlnit la mine în țară astfel de lideri.
Am înțeles din Rezervă că și prinții sunt oameni, că au emoții, sentimente, traume, că își doresc intimitate, să poată cumpăra un iaurt fără să fie urmăriți printre rafturi. Să poată ține o fată de mână fără să îi asigure hărțuirea de către presă pe viață. Să poată să greșească fără să fie linșat mediatic pentru ceva ce nu afectează viața nimănui.
Am mai învățat că vindecarea duce la o viață frumoasă, că ieșirea de sub vinovăție te eliberează, că traumele se pot trata dacă le vezi și că nu ai nevoie de multe pentru a fi fericit.
Mi-a plăcut foarte mult scriitura acestei cărți, înțeleg că este scrisă de JR Moehringer care nu este novice în acest domeniu. Am iubit descrierile din Africa, probabil că Africa are un soi aparte de a te face să percepi libertatea, dar și viața și riscurile, plus pericolul care pândește din fiecare tufiș.
Dacă sunteți fani intrigi la palat ori dacă aveți o afinitate către monarhie, ori dacă pur și simplu vă plac membrii familiei regale, sau dacă sunteți dintre cei care cred absolut tot ce le servește prea, atunci Rezervă este o carte care merită a fi citită.
Text scris de Iulia Dumitrescu.