Să ne înțelegem de la început, nu contest absolut deloc faptul că angajaților din industria ospitalieră (mă rog, bine ar fi să fie industria asta așa ospitalieră pe cum îi zice numele) nu le-ar fi greu. Știu că unii sunt foarte prost plătiți, iar alții mult mai bine. Că unora le e mai greu, în timp ce altora mai ușor. De altfel, ca peste tot. Însă ca om de pe margine care mai văd una alta, tind să cred că situația nu este chiar atât de critică pe cât au tot evidențiat-o reprezentanții HORECA atâta timp.
Când am fost la Brașov la târgul de Crăciun abia am găsit acolo în centrul vechi un local la care să mâncăm un prânzo-cină. Totul era plin, iar problema cea mai mare o reprezenta bucătăria care nu mai făcea față comenzilor, chiar dacă pe ici pe colo se mai găsea câte o masă.
Pentru că deși s-au reprofilat încă din pandemie foarte mulți lucrători din industrie și există o mare lacună printre bucătari și ospătari, angajatorii țin salariile jos și nu își remunerează angajații pe măsura muncii prestate. De aici și lipsa de personal, pentru că problema este una reală, cârciumile au prea puțini angajați. Sunt absolut convinsă, ca în orice domeniu de fapt, că acolo unde salariile sunt mulțumitoare și angajații sunt pe măsură.
Când am fost la Craiova am intrat în 10 localuri din centru și toți ne-au spus că nu au loc. Într-un singur local ni s-a spus că au închis bucătăria complet timp de o oră până se mai risipește valul de clienți. La marginea centrului un local plin, cu o masă liberă, ne-au lăsat să ne așezăm, ospătarul a venit ne-a informat că fiind plin durează mult până vine mâncarea, în jur de 45 de minute. Ne-a spus care este cel mai rapid fel de mâncare pe care îl putem primi și și-a mai cerut și scuze pentru întârziere. Am ales acest local pentru fiecare masă deoarece mi s-a părut o atitudine corectă, nici nu m-au respins, nici nu au încercat să mă păcălească, lucru cam rar în ultima vreme.
La acest local seara la o cină târzie unul dintre ospătari se pregătea să plece acasă, vorbea cu alt ospătar și spunea că merge să-și numere banii și pleacă, vânduse în ziua respectivă de aproximativ 5000 lei. În local erau 4 ospătari care gestionau toate mesele. Eu nu sunt din domeniu, însă îmi pare că la capitolul vânzări erau chiar bine. Și de aici pleacă și nedumerirea mea, ce au unii de funcționează bine și ce nu au alții de sunt în faliment? Că dacă se poate într-un local din cartier, aproape de centru, dar nu în buricul lui să vinzi într-o zi de aproximativ 20.000 lei, înseamnă că oamenii ăia fac ceva bine. Cine știe poate chiar ospitalitatea le aduce oamenii la masă, ori poate bunul-simț, cine știe. Sau or fi plătiți pe măsură și nu sunt lăsați să numere bacșișul la virgulă să afle dacă ajunge sau nu la un venit decent.
Știu că vorbim aici de o perioadă de sărbători când zonele festive au fost asaltate de clienți și că nu este așa în fiecare zi și că probabil vânzările acelea nu se regăsesc la fiecare sfârșit de tură, însă sunt convinsă că tot ospitalitatea îți aduce clienți la masă și atunci când nu sunt târguri, festivaluri, evenimente de vreun fel.
Pe de altă parte uitându-mă la câte controale s-au făcut pe la localuri și cârciumi și cum s-au finalizat ele cu amenzi și confiscare de produse expirate, rămân în continuare fidelă gătitului acasă, chit că nu este timp sau chef și salata este ingredientul principal.
Altfel este doar un text constatativ după ce o lună de zile am avut ocazia să trec pragul mai multor cârciumi din mai multe localități din țară: e greu, dar nu sunt sigură cam cât de greu.
Text scris de Iulia Dumitrescu.