Sunt absolut convinsă că fiecare dintre noi am observat anumite tipare comportamentale de-ale conaționalilor noștri atunci când merg să viziteze alte țări și modul absolut lipsit de respect față de propria lor patrie.
Vorbeam recent cu cineva care s-a mutat definitiv în altă țară și care a fost nevoită să revină acasă pentru o foarte scurtă perioadă de timp, probabil și ultima vizită, cum aveau românii un comportament pe aeroportul din Germania și alt comportament pe cel din România, aceeași, nu alți români. Cum fumau ei liniștiți o țigară acolo la nemți și o stingeau la coș, civilizat, apoi când ieșeau pe aeroport în România și simțeau nevoia să își răcorească plămânii cu o țigară, la final o stingeau sub talpa pantofului și duși erau.
Nu este greu de înțeles de ce oamenii își urăsc țara, însă înțeleg să ai o problemă cu cei care conduc această țară, cu cei care iau decizii, cu cei care strică în general, însă să ai o problemă cu pământul pe care calci, clar este o problemă la propria mansardă.
Sunt multe specimene între noi care efectiv par sălbatici crescuți fără rigorile societății și aceleași specimene le vezi prin alte țări de par cei mai educați și civilizați oameni de pe planetă. Ciudat, tare ciudat.
Evident, educație. Exemplific imediat.
Educația pleacă de la cele mai fragede vârste. Degeaba aștepți să crească, să înțeleagă și să turui reguli că nu funcționează așa. Nu-l lăsa să distrugă casa la 3 ani pe motiv că este mic și nu înțelege că pe urmă poate fi adultul care să nu aibă respect pentru ce are ]n jurul său, fie oameni, fie planetă.
Am trecut acum puțină vreme pe la Sibiu, am mers țintit la târg, voiam să văd cu ce a venit diferit față de celelalte târguri pe care le-am vizitat anul acesta. Deși trecuse Crăciunul, încă funcționa târgul, avea și oameni în vizită, atmosfera trecuse, dar altfel încă era ok.
Aveau un brad înalt și frumos la târg, împodobit cu globuri mari și colorate. Un glob căzuse din brad, era întreg, nu se stricase. Lângă brad oameni care făceau poze, printre care și copii mici însoțiți de părinți ori bunici. Un copilaș din acesta mic și cu chef de joacă a văzut globul și l-a folosit pe post de minge de fotbal, sub stricta supraveghere a bunicii, normal. E mic, nu știe, nu a făcut nimic greșit, sunt scuze pe care le aud în jur frecvent. Și chiar așa este, copilul este și mic și nici nu greșește cu ceva, greșesc adulții din jurul său care nu îl ajută să aibă respect pentru ce îl înconjoară.
În altă zi eram la o piscină în bazin, scria pe toți pereții că săriturile în piscină sunt interzise. Ce făceau toți adulții de acolo? Și copii normal, dar de la ei nu putem avea pretenții când cei care sunt de urmat nu se uită pe pereți. Exact, plonaju în piscină împroșcând totul în jurul lor cu apă. Așa este, nu mergi la piscină ca să rămâi uscat, însă cred că oamenii ăia din alte motive aveau nevoie să nu se sară în piscină.
La o altă piscină, că mai schimbăm decorul, la final de an am fost hotărâtă pe piscine, același mesaj la intrarea în bazine. Ceva copii mai mari se zbenguiau în apă, nu făceau sărituri, dar făceau stropi în joaca lor. Un domn a fost deranjat și le-a atras atenția destul de dur să zicem (eu aș fi fost de acord cu altă abordare), nu vreți să știți ce a putut să iasă din mama copiilor care s-a simțit deranjată de faptul că ai săi copii ar putea deranja la rândul lor. A ieșit o amestecătură de româno-spaniolă că era multicultural dezvoltată doamna și putea înjura în două limbi distincte fără să se repete. Presupun, nu știu să înjur în spaniolă.
Că ne place cearta, că ne simțim bine în scandal este vizibil de la distanță, nu trebuie să ai cine știe ce studii antropologice la bază ca să vezi clar că suntem un popor certăreț. Abia așteptăm motive să sărim la gâtul cuiva. Și dacă nu avem, le căutăm și tot sărim. Se vede pe interneți, se vede și în atât de multe reuniuni de familie când oamenii se întâlnesc ca să petreacă și sfârșesc unii în gâtul celorlalți.
Dar cumva reușim să ne dezicem de toate acestea când ne lovește ăl mai mare grad de civilizare atunci când părăsim granițele acestei țări. Doar la dus. Că la întoarcere ne recunoaștem încă din avion la comportament.
Dar, eu tot sper, tot sper că putem fi și noi exemple de urmat. La un moment dat…poate apuc și eu…
Text scris de Iulia Dumitrescu.