Dacă încă nu ați vizitat târguri de Crăciun mai aveți timp să o faceți. Cele mai multe își închid porțile după data de 25 decembrie, iar unele chiar prin ianuarie. Bine, asta și dacă vă pasionează genul acesta de activitate.
Chiar dacă anul acesta târgurile au tronat (și încă o fac) sub semnul prețurilor exorbitante, tot merită vizitate pentru experiența vizuală. Eu prea puțin spre deloc merg pentru cumpărături cu toate că trec pe la fiecare căsuță în parte.
Mie îmi plac târgurile în general. Aș vizita câte unul diferit în fiecare săptămână. Merg și la târguri de toamnă, târguri de prin comune sau orașe mai mici din țară. Târguri de Crăciun, deși recunosc că până acum cel mai mult îmi plac cele din străinătate, atâtea câte am văzut, că nu le-am văzut nici eu pe toate. Încă!
Anul acesta am vizitat trei târguri, eu spun că suficiente, mai ales că în cel din cartier am mers de mai multe ori. Și dacă tot am zis de cel din cartier, din lacul din parcul Drumul Taberei, West Side Christmas Market, am scris despre el pe larg aici. Îmi place și parcul în această perioadă, este împodobit și strălucitor. La prima vizită nu erau toate decorațiunile aprinse, însă între timp situația s-a rezolvat și parcul este foarte luminat.
Un alt târg vizitat a fost cel de la Brașov, am povestit aici recent o experiență cu trenul, experiența a inclus târgul de Crăciun din Brașov. În Brașov mergem aproape în fiecare an la târgul de Crăciun, ne este cumva la îndemână, la fel și grădina zoologică și alte activități din zonă. Târgul este frumos, are un brad impresionant care acaparează toate blițurile aparatelor de fotografiat. Îmi place că zona centrală unde se desfășoară târgul s-a aliniat acestui eveniment și vitrinele magazinelor sunt decorate în ton cu piața. Alt aspect care mi-a plăcut în Brașov, separarea sau mai bine zis delimitarea căsuțelor cu mâncare de cele cu decorațiuni, oferă un aspect de organizare și măcar știi din start unde și la ce se îngrămădește lumea, astfel că mai poți ocoli gloata. Aici am băut punch cald cu măr și cătină, un fel de compot cald, foarte bun, am devenit fană. Și tot aici am mâncat pentru prima oară castane coapte pe care le tot ocoleam de ceva vreme.

Ultimul târg vizitat a fost cel de la Craiova. Trebuia să văd și eu ce aduce acest târg mult discutat și plimbat prin topuri. Într-adevăr cel mai sclipicios, luminat și decorat târg dintre toate pe care le-am văzut live, dar și în imaginile altora sau prin imagini pe la televizor. Nu au făcut rabat și nici vreun fel de economie la luminițe și decoruri. Fiind un târg împărțit pe zone, mie ca turist mi-a fost greu să îi dau de capăt. Nu am descoperit toate zonele, prin urmare am cam ratat căsuțele cu decorațiuni, că sper că târgul în sine nu s-a axat doar pe mâncare. Un mare plus la Craiova a fost reprezentat de căsuțe care sunt foarte frumos pictate și decorate, recunosc, m-am simțit puțin în Milano, adică mi-a insuflat un sentiment ceva mai festiv. La Craiova am băut suc cald din mere cu scorțișoară, fără cătină, dar bun și așa.


Am mai tranzitat Craiova și cu alte ocazii, nu prea multe, nu prea a reprezentat zona aceea de țară un potențial turistic pentru noi, însă nu i-am oferit timp de vizitat și nici nu am încercat prea mult să descopăr orașul. De data aceasta am mers în celebrul parc din Craiova, Romanescu, parcul care apare pe la toate posturile de știri când este bănia menționată. Și pe bună dreptate. Este un parc mare, foarte frumos și cu activități diverse. Au grădină zoo în parc, loc de joacă, poduri interesante peste lac, pietre că pe acestea nu aveam cum să le ratez, rațe pe lac. Frumos și în această perioadă cu copaci golași și iarba mai mult uscată, mă gândesc că vara este o splendoare și o oază de liniște. sau cel puțin sper că așa este. Mi-ai plăcut parcule, cred că o să te mai vizitez.

De cumpărat nu am cumpărat nimic de pe la niciun târg, deși mi-au plăcut câteva decorațiuni, însă nu într-atât de mult încât să mă convingă să și scot din buzunar bani mulți. Totuși, dacă globurile din lână împâslită de la Brașov aveau imaginea pe care o căutam eu, era unul dintre obiectele pe care le cumpăram, deoarece mi-au plăcut tare mult, aici n-a fost să fie.

Atmosfera de târg, de sărbătoare, de poveste, nu am simțit niciunde. Cumva Craiova s-a apropiat cel mai mult de acest sentiment de sărbătoare atunci când am reușit să trec de hărmălaia din zona cu mâncare. Nici nu aș vrea să compar târgurile din țară cu cele din străinătate deoarece culturile sunt diferite și cu siguranță nu vom regăsi nicăieri în România o atmosferă pe care o găsim în Germania sau în orice altă țară care nu duce lipsă de târguri.
Până la viitoare târguri, sărbători sclipicioase.

Text scris de Iulia Dumitrescu.