Că tot am vorbit ieri despre o călătorie cu trenul zic să continuăm și astăzi. Din ciclul eterna și fascinanta Românie. Nu are cum să nu-ți placă țara aceasta. Nu ai timp să te plictisești aici. Nici să te relaxezi, nici să devii civilizat pentru că nu te lasă țara. Dar clar plictiseala nu intră în discuții. Cine spune că se plictisește în vreun fel în România, are probleme serioase.
Nu intru azi în toate detaliile acestei țări că nu ne ajunge o viață să o disecăm. Să ne oprim zic la capitolul copii. Copii mici. Mititei, micuți, copilași, cum vreți să îi alintați.
Știm deja că țara asta își urăște viitorul. Și mai tare decât atât, își urăște prezentul. Pentru că își urăște copiii. Iar ei sunt atât prezentul cât și viitorul țării noastre.
Vedem deja lucrul acesta din momentul în care punem piciorul în afara casei. Avem trotuare găurite, pline cu mașini parcate sau șoferi care te claxonează pe trotuar pe motiv că ei se grăbesc, avem borduri înalte ca să fii sigur că ai zguduit bine creierul unui nou-născut. Avem mame care sunt ele copile și care au în brațe bebeluși care nu sunt de jucărie, mame care nu sunt integrate în niciun program de consiliere pentru că nu există așa ceva. Funcția aceasta de a fi părinte curge prin venele noastre și nu este nevoie să ne învețe cineva ceva. De altfel, Doamne-ferește să ne învețe cineva ceva. Cum știm noi nu știe nimeni.
Minorii au suferit mereu în țara aceasta. Au suferit nedreptăți, umilințe, statul nu îi apără, iar școala îi pregătește pentru eșec de multe ori.
Hai că m-am lungit cu introducerea și nu ați înțeles de la ce m-am luat. De la CFR m-am luat. Locul acela care ar trebui să fie capabil să transporte în siguranță și în condiții decente un număr mare de oameni între localități. La alții, da, poate. La noi, încă mai lucrăm la aceste aspecte.
Evident că s-a mai modernizat treaba și pe calea ferată, acum poți cumpăra bilete online sau în gară la roboțel. Nu e musai să stai la ghișeu de fiecare dată. Bine, că prin gările mici mai bine încerci să nu stai la ghișeu, se pare că la capitolul competență nu excelăm.
Am zis ieri că recent am fost cu trenul în Brașov. Noi, mai mulți oameni și ceva copii de vârste diferite. Când am ajuns în gara din Brașov am cumpărat bilete de întoarcere de la tonomatul cu bilete. Ar fi trebuit să fie o treabă simplă. S-a navigat puțin prin meniu până ne-am lămurit. Varianta de grup nu era disponibilă deși ne încadram. De ce ar fi fost disponibilă, dacă tot era acolo ca opțiune?
Am cumpărat cinci bilete de adult și două bilete de copil. Toate bune și frumoase. Copiii preșcolari au avut reducere, copilul școlar a avut gratuitate. Copilul mic ocupă locul în tren diferit față de copilul care merge la școală, de aceea copilul care nu merge la școală plătește bilet de tren, iar cel care merge la școală nu plătește. Să ne înțelegem, aici nu este vorba despre bani, ci despre absurditatea situației.
Trecând peste aspectul de neînțeles al prețului pe bilete, ajungem la aspectul printării biletelor cu tot cu locul lor aferent. Luând la grămadă șapte bilete dintre care două cu mențiune copil mă așteptam să fie locurile în succesiune unul după altul. Așa era logic în capul meu. Doar că algoritmul roboțelului nu s-a potrivit cu capul meu. Adevărul este că adulții au reușit cumva să primească locurile grupate, însă preșcolarii nu au reușit aceeași performanță. Așa se face că pe biletele de copil locurile erau la începutul vagonului, iar cele de adulți erau grupate la coada vagonului. Cum a reieșit această logică îmi este greu să înțeleg.
Da, am găsit soluție, am ținut copiii în brațe sau au împărțit un scaun în funcție de cum s-au plictisit sau nu pe drumul de întoarcere. Nu, nu aveam cum să facem schimb de locuri pentru că era distanța de zece scaune între cele doua locuri de copil, nu erau grupate și evident nu ar fi vrut niciun adolescent cu care am împărțit vagonul să stea singur cuc și separat de prieteni. Nici nu am încercat, poate că ei ar fi vrut.
Absurdul a fost suficient cât să îmi descurajeze orice încercare.
Știu că mulți ar spune că atâta timp cât s-a găsit o soluție ce atâta tam-tam. Din motive de corectitudine, am mai zis eu pe aici că este piatra mea de moară pe care o duc în spate. Și pentru că așa văd eu lucrurile ca fiind normale și corecte. Eu am plătit biletul așa cum mi s-a cerut, de ce nu pot beneficia de servicii așa cum cer? Nici măcar nu cer, îmi sunt oferite în contul prețului.
Sigur, pe viitor ar fi mai simplu să merg la ghișeu direct și să mă asigur că avem toți locurile grupate, fără să mai fim împărțiți prin tot trenul. Să nu vă imaginați că de ghișeu treci fluierând. Una dintre prietenele mele era să rămână pe jos deoarece casiera a refuzat să elibereze bilet pentru copilul școlar cu carnet de elev și certificat de naștere la purtător pe motiv că respectivul carnet de elev nu avea trecut CNP-ul copilului pe el. Acum, eu nu am copil la școală, nici nu am văzut vreun carnet de note recent, însă am înțeles că nu există rubrică pentru CNP, este doar o dorință acerbă prin unele gări să fie acolo trecut cu pixul și CNP-ul care se vede oricum pe certificatul de naștere. Se pare că nu este suficient să prezinți carnetul de note și elevul în fața ghișeului, este necesar și certificatul de naștere. Dacă e fals copilul, mai știi!? În tot cazul nu a rămas prietena pe jos, am rămas toți pe jos deoarece doamna de la ghișeu a uitat să ne informeze că nu mai poate elibera bilete pe motiv de tren ocupat. Vedeți, nu e mai ușor nici la ghișeu.
Oare copilul meu va prinde ca adult o țară mai pregătită pentru viitor sau la fel de împotmolită va fi și peste 15 ani?
Text scris de Iulia Dumitrescu.