A trecut toamna aceasta pe lângă mine și abia am văzut-o, mai mult pe geam.

Am simțit că nu prea m-am bucurat de această toamnă. Abia i-am observat paleta de culori și asta când pomii aproape au devenit golași. Când ies eu afară este deja întuneric și nu copacii îmi atrag atenția.

Nu mă plâng de întuneric, mie îmi place și această perioadă care nici nu durează mult. Îmi place că văd oamenii pe străzi înfofoliți bine de frig, grăbiți să ajungă mai repede unde au treabă sau nevoie. Îmi place că îmi dă senzația că sunt rebelă, ia uite sunt pe străzi în creierii nopții când colo e abia șase după amiaza. Ideea aceea de noapte albă. După ce devii părinte nu prea mai apreciezi să ai nopți nedormite, ai nevoie de multă energie, energia vine din odihnă, din somn. Chiar dacă mie nu îmi place ideea de somn, nu îmi place nici să fiu obosită, așa că dorm. Apreciez și mai tare când am nopți pe care le dorm fără întrerupere, însă încă nu pot să sper atât de des la ele.

După cum ziceam, toamna mai mult pe geam. Pentru mine este bine și așa, am mai zis că eu dacă aș fi animal, clar pisică, să stau toată ziua tolănită pe o sursă de căldură. Bine, acum și dacă aș avea pisică ar fi foarte tristă că sursă de căldură la noi nu există. S-ar așeza pisica pe calorifer doar să îl încălzească ea pe el, altfel nu primește nimic de la metalul rece și greu, dar mai ales rece.

Mi-a fost dor toamna aceasta să merg în natură să mă bucur de spectacolul culorilor, nu am apucat și nu mi-am dat seama când a avansat anotimpul deși mă bucuram când călcam prin mormane de frunze pe drum. Măcar pe acestea le-am observat.

Acum este o vreme mohorâtă de stat la adăpost, deși mai bine zis ar fi o vreme de mers pe jos afară pentru că așa vine senzația de cald. Statul pe loc în frig aduce senzație de frig și mai mare în organism. Sezonul ceaiului fierbinte.

De acum aștept să ningă, iarna fără zăpadă oferă o imagine tristă. Pomii sunt golași cu crengi lungi și par fără rost, iarba este uscată, noroiul este peste tot și bălțile pline cu apă după ploi, clădirile sunt gri și cu tencuiala căzută. Albul zăpezii aduce un contrast în toată această negură urbană. Nu vorbesc aici de cartierul în care locuiesc eu, acesta își schimbă fața zi de zi, dar mai mult la bulevard. Probabil și în planurile secundare se vor schimba lucrurile în timp. Însă la modul general orașul acesta este destul de trist și ca aspect și ca oameni. Om fi noi o țară tristă, dar oameni mai triști ca în București nu știu dacă mai sunt și prin alte părți.

Doar cugetări azi, nimic esențial. Totuși acum în ultimele zile din toamnă, trec zilnic prin parc să văd spectacolul pregătirii târgului de Crăciun. Zilnic se modifică ceva, zilnic se mai montează ceva, zilnic aspectul lacului se schimbă. Este un spectacol interesant de transformare. Iar în parc iarba este în verde chiar dacă pomii sunt aproape complet golași.

Text scris de Iulia Dumitrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.