Dacă spun că până în prezent am citit cam cât o bibliotecă mai micuță cărți de diverse tipuri de psihologie, neuroștiință, psihologia copilului, spiritualitate (da și aceasta este o formă de dezvoltare), până chiar și ezoterism (curiozitate), ați spune probabil că exagerez.
Ori poate nu ați spune.
Este adevărat că citesc divers și diversificat, citesc concomitent mai multe cărți, însă nu mai mult de patru, fiecare pe câte un segment și pe domenii diferite, așa reușesc să nu le încurc. Pe unele reușesc să le citesc mai repede, pe altele greu, în luni de zile, uneori trag mult de câte o carte, alteori timpul îmi oferă din plin această plăcere de a sta cu ochii în pagini scrise.
Însă indiferent ce și cât aș citi și din orice domeniu, mă întorc la psihologie. Nu pentru a afla lucruri noi. Am primit foarte multă informație din aceste cărți. Pe unele le-am citit cu pixul pe hârtie, pe altele doar le-am citit ca pe o lectură, fiecare a lăsat o amprentă în mine. De la fiecare am învățat câte ceva și de la fiecare am aplicat destule pentru ca viața mea de astăzi să fie diferită în bine față de cea de acum mulți ani.
Mă întorc la aceste lecturi pentru că deși de multe ori știu informația, am primit-o, o am, totuși nu o integrez. Nu face click și nici aha în capul meu. Până in momentul potrivit în care cartea potrivită aduce aha-ul atotcuprinzător și face ca acea informație pe care o primisem deja din alte probabil cinci cărți, abia acum să fie revelatoare. Nu fiecare carte așază informația din prima. Uneori abia a treia sau a cincea carte face lucrul acesta. Poate o fi de la exprimare. Poate cărțile prea tehnice sau prea științifice se prind mai greu și atunci este nevoie de acea carte scrisă simplu fără pretenții academice, cu dorința de a fi comercială și care să pună informați acolo unde este locul liber.
Presupun că aceasta ar fi explicația în cazul meu. Pentru că mi s-a întâmplat să mă întreb de ce tot mai citesc astfel de cărți când teoretic am cam tot ce am nevoie pentru a funcționa decent. Nu sunt nici eliberată de toate fricile și traumele trecute prin viața mea, însă toată situația este mult îmbunătățită, iar mie îmi este infinit mai bine.
Și de câte ori nu am zis că mai citesc și cartea aceasta și gata. Gata, nu mai cumpăr astfel de cărți, nu mai citesc, îmi ajunge câtă informație am primit. În fond nu intenționez să devin terapeut. Dar de fiecare dată a mai apărut o carte care era musai să fie citită. Încă puțin despre dezvoltarea copilului, apoi despre copilul interior, câteva cărți ca să înțeleg ce s-a ales de al meu copil interior, apoi uite că terapeuții au scris și despre educație sexuală, să știu și eu ce să îi spun copilului. Nu, ce să îi spun știu, iar eu nici nu sufăr de pudoare exagerată, mai ales cât să spun că mi-e să nu dau prea multă informație, așa că mai bine să fiu pregătită. Apoi au venit cărțile cu și despre dezvoltare personală. Am mai citit și din Yalom cât s-a putut, am citit din ce a scris Gabor Mate că tot este foarte popular în aceste vremuri și mai suntem și contemporani. A mai venit și terapia comportamentală, terapia constelațiilor familiale, terapia de cuplu, terapia mamă-copil, acum urmează cele destinate înțelegerii adolescenților și tot așa, lista pare că nu se mai termină.
Însă un lucru este clar, din când în când am nevoie să mi se reamintească. Să nu uit că pot fi un om bun sau mai bun, o versiune mai bună a mea deși uneori am impresia că mă dedublez că este un alt eu acolo care poate face lucrurile mai bine în timp ce ăstălalt eu stă ascuns în umbră și abia așteaptă să răbufnească, să scoată colții și să muște adânc așa cum a mai făcut-o și în trecut.
Mai citiți-mă pentru sfaturi prețioase de prin cărți, pare că vor mai fi.
Text scris de Iulia Dumitrescu.