Apreciez tare mult noile generații care au mai mult curaj și sunt mai stăpâni pe ceea ce vor sau pe ceea ce simt, față de noi ceilalți care am crescut cu multe lipsuri emoționale.
Însă pe cât de mult îi apreciez, pe atât de mult în ultima vreme dau nas în nas cu adolescenți care nu au nicio legătură cu buna-creștere, cu bunul-simț sau cu acei cei șapte ani de acasă la care facem apel atât de des și care sunt mai importanți decât ne putem noi da seama.
Într-o după-amiază într-un loc de joacă destinat copiilor mici, o mână de adolescenți fumau de zor ocupând băncile plasate pe marginea parcului. Toți cei mici erau cu gura larg deschisă și ochii mari de uimire îndreptați spre ei. Erau o curiozitate și o uimire pe expresiile lor. Toți adulții au ales să îi ignore, mai bine nu îi văd.
Nu spun aici că pe vremea mea maică era așa și pe dincolo că nu era. Era și generația mea o generație de tineri lipsiți de bun simț. Diferența era atunci că nu se punea accent pe grija față de natură, nici pe cea față de cei din jurul nostru și nu interesa pe nimeni dacă tinerii fumează într-un loc de joacă. De fapt oamenii reacționau când tinerii foarte tineri fumau în locuri publice pentru că dezaprobau intens acest obicei, însă grija față de cei mici din punct de vedere al fumului de țigară nu exista. Eu am crescut într-o casă în care unul dintre părinți fuma în nasul copiilor fără absolut niciun fel de problemă. Iar educația antifumat a fost tot în fumul de țigări.
Așa că textul de astăzi nu este despre cum era atunci și cum este acum, că este la fel. Textul de astăzi este despre cum spune titlul: unde se pierde educația în evoluția tinerilor?
Că eu una tot investesc de aproape șase ani în această educație și să văd peste zece ani că s-a dus în neant, nu mi-ar fi ușor să accept lucrurile. Mai ales că eu sunt cu corectitudinea stindard.
Da, clar tinerii au nevoie de perioada lor de rebeliune fie că vreau eu, fie că nu vreau. Și sunt convinsă că această rebeliune nu le definește viața de viitor adulți. Pot fuma azi în locurile de joacă, însă ca adulți pot fi oameni integri ai societății. Totuși, unde pleacă educația? Ia o pauză? Se dă deoparte pentru lăsa nesimțirea să își facă simțită prezența?
Și nici măcar fumatul în locurile de joacă nu este cea mai mare problemă (eu tot insist cu acest subiect pentru că este cel mai recent de care m-am lovit eu, însă exemplele sunt mai multe și mai diferite) pentru că într-adevăr sunt mulți care chiar nu știu că locurile de joacă nu sunt destinate fumatului, mai ales când au în jur atât de mulți adulți care au trecut de zeci de ani de vârsta teribilismului și care se fac exact același lucru, ci modul în care primesc informarea. Chiar și când mergi cu bune intenții să îi rogi să fumeze în afara parcului, sunt mulți care au chef de ceartă, consideră că le este încălcat un drept care li se cuvine. Până la urmă este o pauză de la bun simț sau este o lipsă totală a bunului simț?
Încă nu știu cum să îmi lămuresc acest comportament și nu știu dacă este o atitudine generalizată și voi avea un adolescent indolent și insolent până va reveni la un normal acceptat de normele sociale.
Text scris de Iulia Dumitrescu.