V-am zis că mă întorc la Murakami și încă nu am terminat, mai am de explorat acest autor care încă nu m-a lămurit care îi este stilul pe care îl abordează. Atât de diferit îmi pare de la scriitură la scriitură.
Dacă merg pe comparație, deși poate că nu ar trebui, cartea precedentă a fost de departe mult mai bună decât cea de față, dar este interesantă și aceasta.
Bărbați fără femei este o serie de 7 povestiri scurte care nu au legătură între ele, decât prin faptul că sunt implicați bărbați și….femei, evident.
Din ambele cărți citite până acum, am reținut că Murakami este pasionat de muzică și încearcă o vastă culturalizare muzicală, văd eu și mai departe dacă se menține trendul, însă până acum a oferit un întreg playlist muzical.
Cum sunt bărbații fără femei? Greu de spus. Probabil tot așa cum ar fi și femeile fără bărbați, dar nu este cazul în subiectul de azi, pentru că astăzi facem referire mai mult la bărbați. La bărbații care au ajuns să iubească și să piardă o femeie. La bărbații care au rămas singuri și au fost nevoiți să se caute și să se găsească ei pe ei. La bărbații care au greșit, la cei care au fost răniți, la cei care au suferit, la cei care nu au înțeles. În concluzie la toți bărbații, dacă gândim corect.
Cartea aceasta reprezintă o perspectivă asupra vieții de cuplu fără să o disece până la măruntaie. Nu neapărat se pretează la cultura noastră europeană și în niciun caz la cultura noastră autohtonă, însă asta nu înseamnă că prin alte colțuri de lume oamenii nu au îndoieli, dubii, iubirii sau neîncrederi.
Mi-a plăcut Bărbați fără femei pentru că m-a plimbat prin Asia, pentru că m-a relaxat, pentru că m-a făcut să îmi pară rău pentru unii bărbați, pentru că multe alte lucruri pe care le găsiți doar citind.
Las mai jos citatul meu preferat din povestea Bărbați fără femei:
Într-o bună zi, devii deodată unul dintre bărbații fără femei. Ziua aceasta vine pe nepusă masă, făr cel mai mic semn sau avertisment, fără s-o simți sau s-o intuiești, fără să se anunțe cu un ciocănit sau un tușit. Dai un colț și te trezești deja acolo. Însă nu te mai poți întoarce. Odată ce ai dat colțul, devine singura lume pentru tine. Iar în acea lume te numeri printre ,,bărbații fără femei,,. La plural, infinit de rece. Doar bărbații fără femei știu cât e de cumplit, de sfâșietor să fii unul dintre bărbații fără femei. […]. E foarte ușor să ajungi unul dintre bărbații fără femei. E suficient să iubești enorm o femeie, iar ea să plece undeva. […]. Iar odată ce v-ați transformat în bărbați fără femei, culoarea singurătății pătrunde adânc în trupul vostru, ca o pată de vin roșu vărsat pe un covor în nuanțe deschise. Oricât de pricepuți ați fi în domeniul științelor gospodărești, scoaterea acestei pete este o treabă cumplit de dificilă. Poate că se mai estompează cu vremea, dar pata asta rămâne pată până vă dați ultima suflare. Își păstrează însușirile de pată și uneori are chiar și dreptul la cuvânt. Iar voi n-aveți încotro decât să vă duceți viața în paralel cu estomparea ei lentă, cu conturul ei neclar.
Text scris de Iulia Dumitrescu.