Aveam un titlu mult mai dur, dar cum mai punem și filtru ca să nu spunem cenzură, am schimbat macazul. Asta și ca să nu fiu blocată.
Azi este despre bărbați, ca de obicei îi excludem pe cei care nu se încadrează în această categorie, pentru că din fericire avem și foarte mulți bărbați competenți, maturi și care reprezintă cu succes această națiune. Nu că ar trebui ei să reprezinte ceva sau pe cineva, dar ați înțeles ideea, pentru că urmează să generalizez și măcar să facem lumină de la început.
Dar, avem și o altă categorie, una chiar foarte mare de bărbați pe care chiar nu știu unde să îi încadrez. Par adulți, dar se comportă ca niște puștani în dezvoltare prin care tropăie hormonii. Au fețe de oameni maturi, au joburi, mulți au familii și sunt chiar părinți, însă dezvoltarea lor emoțională este la nivel de clasa a șaptea.
Iată de la ce m-am luat:
Eram în tramvai lângă ușă, urma să cobor, urcasem ultima pentru că aveam de mers o stație. Lângă mine un cuplu de adolescenți. Un el și o ea cruzi și drăguți. Lui abia îi creștea ceva barbă, iar ea își ascundea acneea sub un strat generos de fond de ten. Da, era machiată, da era vopsită, da avea un top cu multă vedere la piele, însă toate acestea nu reușeau să ascundă faptul că era adolescentă. Minoră chiar, că tot fuse și încă nu se duse acel mesaj controversat. Adevărul este că în țara aceasta avem mai mulți buhnici decât ne-am fi dorit să fie. Însă ei sunt. Sunt peste tot.
Bun, după ce vatmanul m-a dat puțin cu capul de ușă luând două curbe strâmte cu viteză, a oprit la semafor alături de șoferii mașinilor care așteptau și ei să scape din înghesuiala cu tramvaiul. Lângă tramvai o dubă mai mică cu ceva bărbați înăuntru, maturi, foarte maturi. Nu arătau ca și când abia ar fi terminat liceul, ci mai degrabă ca și când ar fi împlinit deja vreo 40 de ani. Poate erau soți, poate chiar tați de fete, cine știe, îmi dau și eu cu presupusul. Ei și bărbații ăștia apți de a ne apăra țara și populația vulnerabilă în caz de conflicte armate au început să se exprime prin niște gesturi explicite, obscene către fata asta cu multă piele la vedere. Ea le-a făcut semn a lehamite din mână, apoi le-a arătat câte un deget mijlociu de la fiecare mână. El nu a văzut nimic pentru că era prea acaparat de telefonul mobil. Până la urmă mașina a cotit dreapta și fata a rămas ofticată să îl pună în temă și pe iubitul ei care era în alt univers.
Să fii bărbat la vârsta de mijloc și să ai atracție către copile în plină dezvoltare emoțională și fizică, este clar ca lumina zilei că faci o mare confuzie între realitate și pornografia virtuală.
Aceștia sunt bărbații de vază ai societății noastre? Cei cărora le curg balele după fete care încearcă să își ascundă sub fond de ten pielea afectată de acnee? Să fii atât de orb încât să nu îți dai seama că deși arată ca o femeie, este înaltă ca o femeie, poate și dezvoltată ca o femeie, este totuși o copilă?
Și iată încă un alt moment în care societatea aceasta ce pare atât de des mai mult bolnavă decât vie și întreagă, mă sperie. Mă sperie locul în care am ales să rămân să îmi cresc copilul. Mă sperie că în mileniul ăsta suntem atât de înapoiați, atât de îndoctrinați încât încă mai credem că victima unui viol este de vină pentru că a ațâțat bărbatul fie prin vestimentație, fie prin mai știu eu ce. Că el bărbatul, acest animal preistoric n-are filtre și nici discernământ.
M-a întristat tare scena aceasta petrecută la 2 pași de mine. M-am bucurat că fata a luat atitudine și nu s-a rezumat la a-și da ochii peste cap și a flutura din gene. Îmi place enorm că tinerele generații au curaj și nu se tem să lupte. M-aș bucura grozav să știu mai mulți părinți care fac diferența în educație. Și ce bine ar fi dacă acest mesaj ar ajunge și la sate unde realitatea este atât de diferită de ce trăim noi zi de zi.
Să creștem fete cu încredere în sine sănătoasă, să lucrăm la propria noastră stimă de sine pentru a da un exemplu prin comportament și nu prin vorbe. Să ne învățăm cu toții ce-s alea limite și mai ales ce sunt limitele sănătoase pentru noi și pentru cei din jur. Are șanse societatea să se schimbe, dar sper să nu fie nevoie să sacrificăm prea multe generații pentru această schimbare.
Text scris de Iulia Dumitrescu.