Îmi place ficțiunea, evident 🙂
Îmi plac și cărțile non-ficțiune, evident 🙂
Însă am două cărți SF de suflet și pe care le recomand cu drag. Nu citesc orice SF, citesc doar ce beneficiază de recomandări foarte bune. Am nevoie de cărți SF care să mă smulgă din lumea asta și să mă arunce cu totul în imaginar, să mă captiveze și să mă atragă de să mă facă să nu mai las cartea din mână. Și iată ce mă duce pe acest tărâm fermecat:
- Dune. M-a fermecat acum mulți ani. Îmi povestise cineva despre ea. Mi se părea SF de-a dreptul ce povestea acolo. Ce baroni, ce distrai, ce vierme de nisip, ce lume? Ce? Ce e asta? Am zis în gândul meu. Asta doar până am ajuns să pun mâna pe carte și ce să vezi, abia am mai luat-o pe urmă de pe ea. Îmi place când sunt inventate/găsite/readuse la viață, nici nu contează cum, important este că eu n-am mai auzit de ele până în acel moment, cuvinte, lumi, planete, denumiri, tot pachetul, v-ați prins. Dune crează o lume fascinantă, cu conflicte inter-umane, ca la orice casă mare, cu puțină vrăjitorie, cu ambiție, curaj și determinare. Pe măsură ce rândurile curg, ești acolo, vezi cu ochii minții și nisipul și viermele uriaș și mirodenia și costumațiile purtate. Totul pare atât de viu și de ‘întâmplabil’. Scrisă de Frank Herbert in 1965, Dune are încă 5 continuari foarte bune, evident topul cărților fiind prima, așa cum se întâmplă de obicei când sunt serii. Cartea a beneficiat și de ecranizare în 1984 și este un film foarte bun și bine realizat pentru vremurile de atunci, chiar dacă efectele de care se bucură industria cinematografică nu erau atât de avansate ca astăzi. Încă mai poate concura cu multe filme făcute în zilele noastre integral sau aproape integral pe calculator. Filmul a beneficiat de ecranizare recentă, cu efecte mai bune, însă eu merg tot pe varianta din ’84, măcar așa de dragul autenticității. De regulă nu recomand filmele cărților pe care le citesc pentru că de cele mai multe ori, așteptările mele fiind mari, mai ales atunci când și cartea este foarte bună și dezamăgirea este pe măsură. Ei, însă nu este vorba și la Dune. Este un film bine ecranizat raportandu-ne la vremurile respective.
- Jocurile foamei. Este un alt SF drag sufletului meu. Carte scrisă de autoarea americană Suzanne Collins, cred că toată lumea știe deja despre ce vorbesc. Cei care nu au citit cartea, au vazut cu certitudine filmul. Foarte bun și filmul, însă nu bate cartea sub nicio formă. Emoția, așteptarea, dezamăgirea pe care ți le redau cartea, nu se regăsesc la nivelul acesta în film. Normal că atunci când am pus mâna pe carte nu am mai lăsat-o să respire. Nici pe ea, dar nici pe mine. Este atât de captivantă încât iți dorești să afli cât mai multe și cât mai repede, iar dezamagirea sfârșitului este imensă. In Jocurile foamei am găsit atatea corespondențe în realitatea noastră încât n-am putut să nu gândesc: dar, dacă…
Este fascinant cum cineva, o minte a reusit să gândească, să detalieze o întreagă carte în jurul unor adolescenți, cu multe scene dramatice și totuși să te facă să nu simți oroarea aceea că a plasat niște copii practic în război. Altfel de război față de ce avem în realitatea noastră, dar tot război. Și nu doar atât, să ii transforme în criminali și nici să nu oripileze cu treaba asta. Merită citită, nu o ocoliți dacă nu ați reușit până acum să o citiți. Este o carte vie, cruntă, captivantă.
Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.
