Bineînțeles că au contribuit și ceva oameni de la care mi-am sustras tot ce mi-au putut oferi pentru a evolua. Am întâlnit foarte puțini oameni în copilăria mea care au reușit să mă modeleze, însă am întâlnit în viața de adult suficient cât să compensez lipsa din copilărie.
Însă oricât de ofertanți au fost oamenii din jurul meu, fără un efort din partea mea nu ajungeam nicăieri. Așa că atunci când am înțeles cum stau lucrurile m-am pus pe citit.
Mai întâi am simțit beletristica un refugiu din lumea reală, acolo în imaginar era mai frumos și eram în tot cazul în siguranță, lumea se modela după chipul și asemănarea mea. Apoi am avansat și am vrut să aflu, să descopăr, să știu. M-a interesat psihologia, m-a interesat dezvoltarea personală. Apoi de frică m-am apucat să citesc despre parenting sau psihologie pediatrică. De frică să nu greșesc, să nu mă transform în ceva ce nu vreau. A fost atât de mare frica aceasta încât am devorat o bibliotecă întreagă de cărți pe acest subiect și încă nu l-am epuizat.
Mai târziu în viața mea și-au făcut loc cărțile spirituale. Am vrut să știu și eu ce știu alții despre lume, despre Univers, despre începuturi. Să aflu și altceva decât ne tot spune religia în care m-am născut. Am simțit nevoia să știu că Dumnezeu nu este chiar atât de pedepsitor, de rău, de răzbunător pe cât a fost prezentat și am vrut să știu că vina este un sentiment nociv, indiferent pe ce canal de comunicare vine.
Toate au venit din cărți, am selectat informații, am ales, am învățat să citesc, să aflu ce mi se potrivește.
Unele m-au plictisit atât de tare că am avut nevoie de luni întregi să ajung la final, altele m-au enervat de îmi venea să le trântesc, altele au scos lacrimi din mine cum nu știam că pot să am, toate au adus informație.
Știu că a devenit deja un fel de subiect de arătat cu degetul, de genul ahaaa nu citiți, știu eu, însă adevărul este că șansa noastră spre o societate pe care ne-o dorim toți, stă în educație și în culturalizare. Deși spun mulți că nu este suficient să citești doar beletristică pentru a evolua, este adevărat, corect, însă atât de multă beletristică este atât de bine scrisă, documentată, încât oferă informații psihologice, istorice, de dezvoltare personală.
În Orbi de Petronela Rotar găsim multiple teme emoționate care se tratează în cabinetul psihologului, găsim abuzul în forme pe care mulți l-au cunoscut, găsim refulare.
În Privighetoarea de Kristin Hannah găsim multă istorie din timpul celui de-al doilea război mondial și multă durere păstrată și transmisă în generații zeci de ani. Nu suntem scutiți ca popor de această durere pentru că și noi am fost prezenți în acest război, apoi într-o revoluție, iar rănile noastre colective sunt încă deschise și supurânde.
În Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig se regăsesc subiecte care m-au chinuit multă vreme: ce se întâmplă când mori, ce este dincolo de viața pe care o cunosc. Scrisă într-o manieră amuzantă, cartea aceasta reușește să ofere informații legate de un subiect de multe ori tabu. Și să destindă.
Acestea sunt doar câteva exemple, toate sunt cărți de beletristică, autori moderni, contemporani, care fac lumină în câteva subiecte. Da, nu este suficient, dar este un punct de pornire. Sunt atât de multe cărți în lume, uneori este scump să citești, alteori este ieftin sau chiar gratuit dacă îți faci un abonament la bibliotecă.
Voi mai pleda pentru citit chiar și când oamenii îmi vor spune băi gata, ajunge, ne-ai omorât cu subiectul ăsta, eu tot aici voi fi.
Citește!
Text scris de Iulia Dumitrescu.