San Marino ca întindere m-a interesat mai puțin acum foarte mulți ani când i-am urcat pentru prima oară serpentinele, însă când am pus piciorul în cetate am știut că este un loc pentru mine. Fiind atrasă de pietre, bolovani, stânci, cărămizi, orice aduce a piatră, dacă mai are și aspect de vechi mă cucerește pe loc.
De altfel mă atrage acest aspect la Italia cum reușesc ei să nu lase în paragină și curăță de vegetație, tund iarba, pun o pancartă pe orice bucată de cărămidă ruptă care reprezintă un colț de istorie.
Când am aflat că vom fi cazați în Rimini, chiar lângă plajă, departe de oraș și departe de istorie, deși orice oraș în Italia duce în pântecele sale câte un zid marcat de războaie, invazii și revoluții, mi-am făcut planul cum să ajung întâi de toate în San Marino. Restul, oi mai vedea eu dacă reușesc să bifez tot ce selectează mintea mea că ar necesita bifa unei vizite.
Și am reușit! Seara, târziu când mai totul era închis, când ziua încă se mai zbătea cu ultimele puteri să împrăștie ceva lumină, m-am pierdut pe străduțele înguste și pietruite din cetatea San Marino.
Am urcat cu funicularul până la cetate, am simțit un gol în stomac uitându-mă la pantă. Nu am rău de înălțime, ar fi culmea să nu îmi ajungă răul de mișcare și să pun la pachet și pe cel de înălțime, însă mă mai gândesc uneori cum ar fi să rămân suspendată. Nu am rămas, funicularul parcurge distanța în cel mult 3 minute, nici nu am apucat să mă dezmeticesc că a și ajuns sus la cetate.
Marginile cetății oferă o panoramă absolut spectaculoasă până hăt departe pe mare. Un veritabil punct de observare în trecut unde nu ar fi putut trece neobservat nici măcar un picior de invazie, acum oferă puncte strategice pentru selfie-ul perfect.
În San Marino am cunoscut pentru prima dată carciofii, ani mai târziu a intrat și pe piața noastră destinată publicului larg anghinarea, însă acum foarte mulți ani a trebuit să caut pe internet să văd despre ce este vorba. Atât în San Marino, cât și în Italia leguma aceasta este foarte răspândită și se regăsește în multe preparate, inclusiv în pizza. Cum să nu îmi placă o mică țară care mi-a deschis ochii culinar. Nici de data aceasta nu a făcut excepție, am degustat o selecție de brânzeturi cu dulceață de aproape mi-am adunat papilele gustative de pe la genunchi, atât de bun a fost.
Sunt profund recunoscătoare pentru această experiență pe care o trăiesc, care a răsărit la un moment dat și care s-a materializat în bucurie, relaxare, exaltare și experiențe frumoase.
O zi mai târziu am lăsat cetatea în urmă și am bătut dealurile din San Marino. Am văzut peisaje care mi-au bucurat ochii, vii atent îngrijite, baloți de paie care așteaptă să fie strânse de pe câmp, verde cât cuprind ochii mei. Emană țara aceasta atât de multe liniște comparativ cu gălăgioasa Italie, oamenii simt nevoia să vorbească mai puțin și să gesticuleze mai rar.
Din San Marino cu drag.
Text scris de Iulia Dumitrescu.