Cred că statu-i hotărât să aducă la buget toate restanțele, penalizările și greșelile date uitării de ani de zile. Că așa a purces în a recupera acești bani oricum. Ba înștiințare, mai mult nu, ba direct poprire fără să știi de ce.
Dar, totuși, ce s-a întâmplat cu înștiințările? Se pierd pe drum sau nu se mai emit?
Se pare că se pierd undeva în negura vremii. Adevărul este că eu am primit acum câteva luni înștiințare de la stat pentru ceva ce sistemul a greșit și eu am plătit. Mi s-a pus în vedere că ori plătesc ori îmi pun poprire. Am plătit normal, sunt un cetățean bun platnic. Că eu plătesc și când greșesc, dar mai ales când nu greșesc.
Dar să revenim la prezent. Am tot citit pe interneți comentarii și articole ale oamenilor care spun că s-au trezit cu poprire fără nicio înștiințare. Cum domnule?
Pai știți ce se întâmplă cu o bancă dacă pune poprire fără să anunțe în prealabil? Exact: amendă. Este un drept al clientului băncii să știe ce i se întâmplă și ce pățește. Păi cetățeanul nu este el un client al statului? Chiar unul foarte bun de plată în tot ce i se năzare statului. Și atunci nu are el dreptul la înștiințare?
Dar stați că umilința nu se oprește aici. Că doar ce lăudam recent că ne mai modernizăm și noi și mai scoatem dosarul cu șină din mentalitate, vine una rece care îmi arată că încă suntem în neolitic. Sunt încă multe ghișee unde te duci să fii umilit. Pentru că se poate, pentru că funcționarul este obișnuit să trateze omul de rând cu superioritate, pentru că are impresia că dacă datorează ceva statului, îi datorează și lui personal ceva. Mai nou este politically correct să avem înțelegere și empatie pentru orice funcționar și să ne punem în papucii lui ca să știm cum am reacționa noi în situația respectivă. Poate i-o fi și lui greu, unii oameni chiar înțeleg greu tare. Ei bine, ca să ajungi să empatizezi cu cineva care te tratează cu sictir, ar trebui să fii într-un nivel avansat de zen. Nu prea e cazul prin părțile astea de lume că oricât antrenament ai avea, există ceva care îți ridică nivelul tensiunii.
Tata este pensionar de 33 de ani. Nu că și-ar fi dorit, ci pentru că fizic nu a mai avut cum să muncească. Între timp s-a pensionat și definitiv că omul mai și îmbătrânește. La un moment dat a primit banii cu lipsă, nu o sumă mare, dar lipsă în tot cazul. Evident că nimeni nu știa nimic. Acum nu știu dacă ar fi primit el mai multe informații dacă mergea personal să se lămurească, însă cum nu poate merge prea mult și nici nu poate umbla prin caniculă, a mers mama în locul său. De la casa de pensii nu a aflat nicio informație, așa că următorul pas a fost drumul către un avocat. În urma unei solicitării a avocatului pe care a depus-o la casa de pensii a aflat că are poprire pentru o sumă de bani pe care a primit-o în urmă cu ceva ani greșit.
Da și ar fi fost totul în regulă până la urmă dacă ar fi alta treaba aceasta de la casa de pensii de la prima vizită și nu de la a cincea. Pentru că nimeni acolo nu a putut să îi ofere niciun fel de informație, pe motiv că nu se poate. Dar nici nimeni nu i-a spus că dacă ar avea procură sau dacă ar fi reprezentată legal de un avocat atunci ar putea să primească informațiile. Pentru că nu este treaba funcționarului să lămurească cetățeanul, treaba lui este doar să spună nu se poate și să îți arunce o privire plină de sictir din care să înțelegi că l-ai deranjat suficient.
Cum află statul de aceste greșeli din urmă cu 3-4-5 ani, îmi este greu să înțeleg. Cum de își consideră statul cetățenii ca fiind infractori și îi tratează ca atare scuipându-le în cafea și punându-i pe drumuri și considerând că nu merită nici măcar o înștiințare, la fel mă nedumerește total.
Partea tristă este că în afară de a mă plânge aici, nu am nicio soluție pentru faptul că traiul în țara aceasta a devenit sufocant. Nu am nicio soluție că plătim pentru greșeli pe care nu le-am făcut la fel cum plătim și pentru cele pe care le-am comis. Plătim pentru orice am făcut și pentru orice nu am făcut. Iar verificarea și aflarea adevărului este un proces anevoios pe care probabil că se bazează și statul ca să fie sigur că stai liniștit în banca ta și îi lași și pe ei să doarmă fără griji.
Text scris de Iulia Dumitrescu.