Casa mea după ce am ordonat-o după metoda konmari.

Acum ceva vreme scriam că am început marea ordonare a casei după ce am citit cartea lui Marie Kondo. După ce am văzut și documentarul m-a convins că arată foarte bine și că merită să investesc timp și muncă în ceva care îmi aduce o casă la dungă.

Ei bine, dacă nu aveți timp, nu vă apucați. Sau încercați să vă faceți timp ca să vă bucurați de o casă țiplă pe termen lung. Și pentru că am epuizat epitetele, este cazul să detaliez.

Dacă aș fi gândit acum mobila din casă, aș fi făcut-o în jurul acestei metode și categoric aș avea altfel de mobilă. Am simțit acum nevoia de sertare pe care nu le am și de mai puține rafturi. Însă cum nu aveam de gând să investesc în mobilă, am investit în două etajere și în destul de multe cutii.

Am început exact așa cum descrie și autoarea, cu teancul de haine. Le-am scos pe toate și le-am pus pe pat, am făcut un morman. Trăiam cu impresia că am foarte puține haine, realitatea era că aveam foarte puține haine pe care le purtam, însă destul de multe haine care ocupau spațiu degeaba. Aveam haine care nu mai erau în stare bună, dar care stăteau acolo în dulap. Aveam haine pe care nu le purtam pentru că nu îmi plăceau și aveam haine care nu îmi mai veneau. Am sortat totul și apoi am așezat totul. Am rezistat cu greu impulsului de a face același lucru cu hainele copilului și ale soțului. Îmi venea să sortez eu pentru ei, dar am avut răbdare cu greu și i-am lăsat să își aleagă singuri ce îi bucură și ce nu. Așa cum am sortat hainele am trecut prin toate categoriile din casă și am sortat tot. Doar bucătăria a scăpat mai nearanjată pentru că acolo simțisem nevoia să fac o schimbare înainte să știu că vreau această schimbare peste tot.

A trecut mai bine de o lună de când am pus totul la punct și casa se menține așa cum am așezat-o. Copilului îi este mai ușor să își pună jocurile și jucăriile la loc pentru că le-am adus pe toate la nivelul său. Cărțile nu mai sunt împrăștiate pe un raft întreg pentru că sunt așezat pe un raft întreg. Hainele sunt împăturite și așezate în cutii.

Se mai face dezordine?

Da, se mai face. Însă ocazional, iar ordinea este mult mai ușor de readus. Chiar dacă mai sunt lucruri împrăștiate prin sufragerie mai ales și prin camera copilului în mod frecvent, ele sunt ușor de pus la locul lor pentru că totul este acum mai clar și mai vizibil.

Așezarea în cutii oferă o aerisire a dulapurilor. Îmi este mult mai ușor acum să aleg ce tricou vreau pentru că doar trag puțin de cutie să o aduc la lumină și văd așezate precum soldățeii toate tricourile pe care le folosesc acum. Și asta este valabil pentru toate categoriile de haine.

Copilul s-a obișnuit repede cu acest stil de ordonare. Știe unde îi sunt toate lucrurile. Pe unele le-am așezat împreună, hainele le-am împachetat împreună. Pe altele le-am așezat doar eu și i-am arătat unde le găsește. Deși metoda de împachetare konmarie este mai amplă sau mai complicată (cel puțin la început până se formează deprinderea), nu este ceva ce un copil nu ar putea să facă. Din fericire cei mici învață foarte repede și se și adaptează foarte repede.

Ce probleme am întâmpinat cât am ordonat:

Principala problemă de care m-am lovit a fost mobila. Când am realizat că trebuie să mă adaptez la ceea ce am, a durat o perioadă până am ajuns să cumpărăm cutiile. Am depozitat lucrurile deja împachetate pe unde am putut ca să mai fac ceva loc. Apoi s-a făcut dezordine mai mare decât era înainte de ordonare. Aveam pe hol atât de multe lucruri depozitate că abia mai aveam pe unde să călcăm. Am donat toate hainele care erau în stare foarte bună și am reciclat tot ce nu mai putea fi purtabil. În zonă am un centru de reciclare, însă orice magazin H&M are în interior un container de reciclare haine uzate.

Aproape o lună am stat cu plasa cu cărți pe holul de la intrare. Deși aici ar fi trebuit să meargă ușor pentru că acum vin și acasă cei care cumpără cărți, în realitate eu doream să scap și de toate cărțile care nu mai erau în stare bună și pe care nu le-ar fi acceptat așa ușor nimeni. Până la urmă am vorbit cu anticariat din zonă, i-am spus ce am, i-am spus că nu vreau bani pe ele, vreau doar să le dau pe toate. Oricât aș înțelege sau accepta utilitatea sau non-utilitatea unei cărți, pur și simplu nu mă lăsa inima să bag pe foc cărți care arătau rău de la atâta folosire. Le-am dus la anticariat pe toate.

Ordinea a ajuns și la raftul cu medicamente. De când avem copil mic în casă ne-au invadat pastilele și siropurile. De-a lungul timpului a avut fel de fel de afecțiuni, unele mai dese decât aș fi putut eu duce, prin urmare de fiecare dată aveam altă rețetă de la medic, astfel au ajuns multe medicamente golite pe jumătate sau poate chiar mai puțin de atât să zacă în dulap. Se pare că fiecare răceală vine cu propriul său sirop. Am strâns o plasă mare de medicamente expirate pe care și acum le am în casă, chiar aproape de ușa de la intrare, gata pregătite să părăsească zona atunci când descopăr și care farmacie este dispusă să îmi accepte mie plasa de pastile. Până acum am găsit doar varianta în care eu fac treaba farmaciei și atunci ei le acceptă. Mai caut, poate am noroc și scap și de ele.

Da, scăpatul de lucruri și obiecte a fost partea cea mai dificilă din întregul proces de ordonare.

Cu toate acestea tot vă încurajez să renunțați la lucrurile care zac de multă vreme pe rafturi. Ordinea din dulapuri se simte în toată casa, parcă atmosfera este mai ușurată.

Spor la ordonare!

O parte din hainele pe care le folosesc cel mai des ordonate în cutie.
Raftul cu cărți din camera copilului.

Text scris de Iulia Dumitrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.