Îmi înflorește cartierul – și nu mă refer la flori.

Am intrat ieri după mult timp în parcul Drumul Taberei, lumea îl știe pe numele lui de Moghioroș, după multă vreme în care oricum am fost mai mult lipită de casă. M-a bucurat tare să văd explozia de verdeață, să văd curățenia, iarba abia crescută, miros de primăvară. Aproape de fiecare dată când tranzitez parcul îmi amintesc de prima oară când l-am vizitat de după renovare și l-am simțit ca pe un parc modern care tinde spre viitor și care vrea să concureze cu parcuri îngrijite de prin afară. De atunci se schimbă tot timpul câte ceva prin parc, se mai reface gazonul – mă bucur că până la urmă le-a trecut alor noștri leșinul și nu mai consideră ca infracțiune călcarea ierbii sub tălpile pantofilor.

Însă nu doar parcul este înfloritor. Tot cartierul își schimbă fața constant. În zona mea ieri se montau jardiniere mari din beton, cred că au și rol de a împiedica mașinile să mai intre pe trotuare, dar au și rol de înfrumusețare. Mici părculețe sau locuri de recreere se refac în această perioadă. Au tot apărut locuri de odihnă cu bănci și rigole cu flori în spații abandonate.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi în aer liber
Imagine preluată de pe facebook Ciprian Ciucu.

Am mai vorbit pe afară sau prin parc cu oamenii despre primarul sectorului și mi-am dat seama că oamenii nu observă ce se întâmplă în jurul lor. Mulți nu văd schimbările, nu văd copacii plantați, cu văd ghivecele cu tuia și flori de pe un trotuar foarte larg, nu văd șirul de magnolii pe spațiul dintre liniile de tramvai, nu văd parcurile amenajate. Oamenii care nu îl urmăresc special pe omul care anunță schimbările și reușitele mai mult în online, aproape că nu văd nimic. Poate unde și sunt obișnuiți, unii dintre ei, să vadă mai mult răul și lipsurile și nu mai au loc și de frumos sau de schimbări. Mai sunt cei pentru care schimbările aduc doar disconfort astfel că rezultatul final nu mai are rost.

Înflorește cartierul acesta în care locuiesc de mai bine de zece ani, așa cum nu era nici înainte să înceapă lucrările la metroul care a adus mult material în rândul comedianților. Este mai curat, mai proaspăt, mai frumos, mai cu bun gust. Evident că are și lipsuri și evident că este departe de a fi un sector cosmopolit, modern și cu infrastructură care scade costuri și crește calitatea vieții. Însă cum multă vreme nu s-a putut sau nu s-a făcut, sau s-a făcut prea puțin, acum nu le putem avea chiar pe toate din prima, mai aștept, sunt încă tânără. Sper.

Când o să am curent și apă caldă de la panouri solare montate pe blocuri vă anunț. Până atunci vă rog nu vă înghesuiți să vă mutați aici, este și așa destul de aglomerat.

Ar putea fi o imagine cu 6 persoane şi în aer liber
Imagine preluată de pe facebook primăria sectorului 6.

Articol scris de Iulia Dumitrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.