Sunt cu ochii mai mult prin copaci.

De când natura se înfoaie, își pocnește mugurii cam cum pocnesc pantalonii pe mușchii intens lucrați, sunt cu ochii mai mult prin copaci și prin grădini. De când am ieșit eu din casă, cu porția, nu prea mult pentru că încă nu ne-am refăcut complet să stăm pe afară cu orele, abia am mai prins câțiva pomi cu flori. În schimb au apărut frunzulițe mici, de-un verde crud, iarba a crescut, iar păpădia a îngălbenit rigolele împrejmuite cu țarcuri din fier.

Sunt atât de absorbită de vegetație, asta și ca să evit să mă uit la oameni când nu vreau să scot din mine vocea critică, încât aproape că nu am observat cum o antena de pe un bloc a făcut praf parbrizul unei mașini.

Zilele acestea a tot fost vânt, unul chiar foarte puternic, s-au legănat pomii ca și când ar fi fost niște plete subțiri ale unei trestii bătrâne. În parcarea blocului în care locuiesc eu, nu a căzut niciun pom, nicio mașină nu a fost distrusă, însă crengi mai mici, inofensive, au zburat în toate direcțiile.

Și că tot a fost frig, nasul nu mai curge, am terminat cu zăcutul și eu și toată lumea din jur, am reluat procesul de sortare, ordonare, așezare. Mai eliberez un dulap, mai arunc un ochi pe geam să văd cum înverzește cartierul. Mai așez un raft, mai trec prin balcon să mângâi o frunză de mentă pe care am plantat-o recent, eliberez în aer un miros proaspăt și energizant. Mai șterg câteva jucării și încerc să nu ratez niciun apus de la geamul meu din bucătărie, cea mai bună zonă pentru apusuri spectaculoase.

Este de-a dreptul uimitor cum reușește natura să îmbrace frumos în verde, în viu, în flori chiar și un cartier gri și trist cum este cel în care locuiesc eu. Cum tencuiala scorojită a blocurilor vechi este ascunsă în spatele vegetației în plină expansiune. Deodată totul este mai mult verde și mai puțin gri. Nu verde de tot pentru că încă nu cresc pomii chiar până la etajul zece astfel încât să nu se mai vadă nimic, însă suficient de verde încât să acopere imperfecțiuni cu care m-am obișnuit în timp.

Merg să mai organizez ceva cutii, astăzi mi-am luat doza de natură de afară, ba chiar am descoperit și două magnolii mici în cartier pe care le voi vizita mai des cât rămân înflorite.

Magnolia Soulangeana - GardenExpert.ro

Articol scris de Iulia Dumitrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.