Să fie de bine sau să nu fie de bine că am devenit rezistentă la frig și nu mai pot dormi în căldură tropicală?
Acum mai bine de zece ani când ne-am mutat în blocul acesta era atât de cald iarna în apartament că noaptea țineam geamul rabatat în dormitor și tot timpul geamul rabatat în bucătărie. Mă rog, soțul, eu nu făceam așa risipă de căldură. Era vremea aceea în care iubeam ca iarna să stau în casă la treizeci de grade. De altfel eu nu știu cine a inventat treaba asta cu douăzeci și unu de grade în casă, mai ales la somn când noi vara avem cincizeci de grade. De unde scot eu douăzeci și unu? Și nu mă refer aici la aerul condiționat. În fine, detalii. Cert este că mie mi-a plăcut mai mult să-mi fie cald. De la frig în exces am un disconfort ridicat.
Dar de vreo cinci ani așa, a venit frigul în casa mea. Țevile au cedat pe rând, aburul a țâșnit din pământ și calorifere s-au răcit subit. În primă fază m-a luat plânsul. De frig. De la tricou cu mânecă scurtă m-am trezit cu polar în mijlocul iernii în casă. Pătura care mă învelise și îmi ținuse prea cald timp de ani de zile, mi-a devenit brusc insuficientă. Am căutat pijamale tot mai groase și șosete tot mai plușate. Și tot așa iarnă de iarnă. Când foarte frig, când ceva mai cald, însă temperaturile au scăzut constant. Optsprezece grade în casă au reprezentat apogeul și limita mea cel mai de jos a suportabilității de frig.
Weekendul acesta care doar ce s-a încheiat am fost într-un scurt periplu pe drumurile pașnice ale frumoasei noastre țări. Nu-i ea chiar Grecia, însă după ce ajungi la destinații reușești să te și bucuri de ce este în jur. Bine, poți să nu te bucuri dacă nu vrei, însă după ce dai un rinichi pe lichidul ăla cu care merge mașina, mai bine te bucuri.
Am avut o cazare de o noapte în Târgu Ocna într-o garsonieră listată pe booking. Tare drăguță și cochetă, mi-a plăcut mult acea garsonieră. Însă mai mult m-am bucurat că avea centrală proprie și prin urmare acces nelimitat la apă și căldură. Evident că primul lucru a fost să mă arunc în duș și să mă bucur de un duș cu apă fiartă și cu presiune, unde eu sunt obișnuită să mă spăl practic cu lingura pentru că la mine presiunea se rătăcește pe traseu. Să știți că doar sună mai rău decât este, să pleci din capitala țării și să te bucuri în patria Moldovei de apă caldă, este nu doar bizar, ci chiar hilar.
Când am ajuns la cazare mi-am dat seama că este cam frig, așa că am decis să măresc temperatura din termostat. Erau optsprezece grade, am urcat la 23, am zis să fie. O noapte de iad este tot ce îmi doresc. Apoi m-am gândit la prețul gazului și că poate ar fi bine totuși să fiu cumpătată. Pe de altă parte m-am gândit că nu am mai simțit căldură noaptea pe timp de iarnă deja de ani de zile. Am lăsat termostatul pe toate cele douăzeci și trei de grade. La un moment dat aerul a devenit greu de respirat, foarte uscat. Simțeam o căldură care mă lăsa cu leșin. Aș fi dat orice pentru o gură de aer rece și proaspăt, dar îmi era prea lene să mă ridic din pat.
Nu-i nimic, a reglat soțul situația din termostat, el fiind ceva rudă cu pinguin de Antarctica, mare minune că a rezistat să ajungă la douăzeci și trei de grade. A dat termostatul înapoi pe optsprezece grade și a dormit toată lumea lemn până dimineața.
Deci asta s-a întâmplat în toți anii aceștia, nu mai pot trăi în căldură? N-am putut să duc douăzeci și trei de grade? Păi ce fac eu la vară la patruzeci și cinci de grade când anunță la meteo cod roșu de caniculă? Mă mut și eu în Antarctica să fiu vecină cu pinguinii.
Articol scris de Iulia Dumitrescu.