Pare greu de crezut că un simplu like duce la eliberarea în organism al dopaminei supranumit hormonul fericirii. Însă Dr. Kutscher susține că așa este iar eu îl cred pe cuvânt.
Un like este echivalentul unui feed-back.
Dacă în mod normal oamenii sunt obișnuiți cu termenul acesta de feed-back mai ales din corporații extrapolând-ul până la conversațiile ușoare de zi cu zi, adulții tineri sau chiar cei care vin din urma lor, au mai aproape de ei aprecierea de pe rețelele de socializare decât pe cea prin viu grai. Ei bine orice interacțiune atrage după sine eliberarea de hormoni în organism. În cazul unui feedback pozitiv se eliberează dopamina, te simți bine, ești apreciat, mai crește încrederea în sine, este clar ceva ce îți dorești să simți și pe viitor. Pe acest sistem ar trebui să funcționeze companiile și mai ales profesorii la școală pentru a obține rezultatele scontate: apreciezi comportamentele pozitive care să fie încurajate pentru a obține altele asemenea. În măsura în care noi suntem obișnuiți doar să arătăm paiul din ochiul celuilalt, suntem obișnuiți să umplem caietele cu roșu, facem ședințe interminabile pentru a găsi vinovați, automat vom obține mai multe comportamente pe care de fapt încercăm să le evităm. Este adevărat că este în natura noastră să criticăm și să evidențiem greșelile însă cu efort și exercițiu acest comportament se poate modifica. Pare ușor, însă chiar este nevoie de muncă.
Revenind la like-uri se pare că anticiparea acestora produce mai multă dopamină decât rezultatul în sine. 500 de like-uri, de 500 ori eliberat hormonul fericirii, cum să nu îți dorești mai mult hormon din acesta!? Și atunci ce faci? Postezi mai mult, mai des, mai frumos, atragi mai multă atenție ca să te asiguri că te menții fericit.
Dar ce se întâmplă când nu vin likurile?
Oamenii care sunt setați pe aprecieri virtuale au muncit din greu pentru a-și asigura o comunitate care să le ofere ce își doresc și încă repede. Hormonul lor este asigurat și doar ceva improbabil i-ar scoate în afara acestei scheme. Însă să presupunem că se întâmplă, nu vine aprecierea, fericirea virtuala este în mare pericol. Atunci se eliberează în organism hormonul stresului – cortizol. Ori extra stres nu își dorește nimeni.
De aceea sunt persoane atât de dependente de rețelele de socializare pentru că sunt dependente de aprecieri și de fericirea din organism pe care acestea le produc. Viața virtuală le aduce ceva ce nu au sau nu știu cum să aibă în cea reală.
Un alt aspect negativ pe care îl aduc cu sine aceste like-uri de pe rețele de socializare constă în faptul că cei care nu au exercițiul aprecierii clasice prin viu grai nu știu să o primească pentru că nu au răbdare. Vor totul acum, imediat și scurt. Tehnologia ne-a educat pe repede-nainte și ne-a oferit o fericire superficială, însă cu ascensiune rapidă.
Tot în cartea Copiii erei digitale autorul scrie că deși toate școlile își doresc să fie moderne și să se digitalizeze dotând sălile de curs cu tablete și ecrane, în realitate doar învățatul clasic cu pix, hârtie și cărți este unica ce produce doar beneficii fără polițe de plătit pe termen scurt, mediu și lung. Prin urmare ceea ce ne dorim a fi next step în educație, ajunge să ne prăjească creierele.
În concluzie, tehnologia este tare, tare atractivă, utilă și prezentă în viețile noastre, însă atât de nesănătoasă mai ales pentru generațiile viitoare.
Moderație întru tot și toate.
Articol scris de Iulia Dumitrescu.