M-am bucurat tare când pandemia aceasta a adus în prim plan ceva diferit în comportamente. Că țineam la spațiul personal, că nu mai stăteam unii în alții, că nu mai plăteam la magazin cu persoana din spatele meu lipită de mine în fata POS-ului, că urcam singură în lift.
Înainte de pandemie când îmi cedam întâietatea la lift și preferam să mai aștept puțin, mereu venea și încercarea de convingere dar haide-ți că avem loc, nu e problemă. Oamenii pur și simplu nu acceptau că vrei să mergi singur cu liftul. Cum să vrei așa ceva? Sigur ai o problemă care ține de partea superioară a corpului. A venit pandemia și brusc nimeni n-a mai încercat să mă convingă de nimic. Ba chiar eram anunțată să aștept următorul lift, să nu care cumva să mă înghesui, să aglomerez și să existe risc de îmbolnăvire. Lucru care mă făcea invariabil de fiecare dată să zâmbesc, dar mă bucuram că frica aduce și ceva bun.
Acum de când se dă ca sigur finalul pandemiei (deși nu-s prea convinsă, am văzut recent niște grafice din întreaga lume care nu par deloc încurajatoare. Deși varianta Omicron este expusă ca fiind blândă și cu foarte puține victime, realitatea acelor grafice spune că la nivel mondial a făcut aproape la fel de multe victime ca suratele sale variante de pe la sfârșitul lui 2020 sau primăvara lui 2021 când au fost cele mai multe decese în urma virusului) și abia se mai vorbește de numărul de infectări, lumea a început să își recapete comportamentele. În capul meu persistă această idee că odată ce ai un comportament diferit și îl menții timp de câteva luni, un an, unde mai pui că-s chiar doi ani, atunci el se implementează și nu mai revii la comportamentele de dinainte. Capul meu clar e defect.
Oamenii au reînceput să stea grămadă precum ciorchinele. Delimitările din magazine se pare că nu le mai observă nimeni, am reînceput să plătesc cu câte un om lipit de coasta mea, poate ar trebui să îi invit să împărțim costurile dacă tot suntem prieteni de plată cu cardul.
Recent am cedat locul la lift – pentru cei care locuiesc la casă, să știți că primul ajuns în fața liftului este primul care îl ia, asta când nu cedezi locul persoanelor care par că au nevoie de întâietate – unei vecine care își dorea să ne lipim trupurile suave într-un loc atât de strâmt că aproape îți prinzi nasul între ușile liftului. Eu sunt safe, nasul meu este mic. Atât s-a chinuit doamna să mă convingă că este absolut în regulă să fim vecine și de spațiu strâmt, nu doar de bloc, că m-a asigurat că a avut covid fix acum trei luni și aș fi absolut protejată. Mă rog, nu știu cine a lămurit-o pe ea că este absolut protejată pentru că s-a infectat în urmă cu trei luni, dar na, detalii. Pur și simplu femeia nu a înțeles că eu nu mai doresc și nu mai accept să mă întorc la obiceiurile de acum ceva vreme și îmi place ca în lift să împart spațiul doar cu membrii propriei mele familii. Atât. Așa este normal, civilizat și mai ales respirabil.
Vă doresc să aveți parte de aer respirabil și să vă înghesuiți doar când și cu cine vă doriți :).
Articol scris de Iulia Dumitrescu.