“Pe internet nu știe nimeni că ești câine” este o expresie pe care am găsit-o în cartea Copiii erei digitale de Dr. Martin Kutscher, revin cu un rezumat cât de curând pentru că este foarte interesantă, în mare parte nimic din ce nu știm, însă arată altfel informațiile când le vezi așezate pe hârtie și mai ales spuse de un specialist.
Cu alte cuvinte pe internet poți fi oricine dorești să fii, oricine vrei să fii, oricine speri să fii și mai ales nimic din toate acestea nu este musai să fie și real.
Atenție spoilere!
Escrocul de pe Tinder este un documentar foarte fain regizat care detaliază povestea unor fete care au fost înșelate de un om în care au avut încredere și pe care au vrut să îl ajute. Unele l-au iubit și l-au crezut și s-au pus la dispoziția lui cu tot ce au avut ele și mai ales cu ce nu au avut: niște sume uriașe de bani.
Am să spun povestea foarte pe scurt ca să înțelegeți contextul însă eu am să evidențiez un anume aspect din această poveste și mai puțin ce s-a întâmplat, cât de corect sau nu a fost totul, cât de implicate sau nu au fost autoritățile, aici sunt multe alte discuții.

În 2002 a apărut un film în care a jucat Leonardo DiCaprio – Catch me if you can! Vi-l mai amintiți? Este povestea unui tânăr care își inventa vieți, job-uri, diplome, relații după bunul plac. Cam așa și escrocul acesta care și-a creat o singură viață, luxoasă, glamuroasă, exotică. Însă nu doar atât, nu a fost suficient să fie opulent, și-a mai creat și o imagine foarte bună fiind un fin cunoscător al psihicului uman că doar a reușit să păcălească femei deștepte, nu doar frumoase și nu doar din punct de vedere al relațiilor intime, ci a reușit să speculeze și aspectul prieteniei, al amiciției. Fetele acestea au rămas cu datorii de zeci de mii de euro, unele dintre ele cu inima frântă, cu credibilitatea periclitată, cu încrederea zdruncinată.
Și cu toate acestea am apreciat puterea acestor fete. S-au ridicat din durerea lor și au luat atitudine. Cu toată teama de expunere, de a-și pune intimitatea pe tapet, de a fi judecate, de a suporta oprobiul public și prejudecata oamenilor, oameni care pot da dovadă de multă răutate, pur și simplu au luat atitudine în ciuda tuturor acestor lucruri.
Le-a fost frică acestor fete? Cu siguranță. Au avut momente în care au fost îngrozite, în care s-au aflat pe fundul lacului, probabil cel mai jos moment al vieții lor de până atunci și cu toate acestea tot s-au gândit cum și ce să facă astfel încât acolo la ele să se oprească acest coșmar și alte fete să nu fie nevoite să mai treacă prin ce au trecut ele. La finalul documentarului am rămas cu acest aspect în minte, al unor femei puternice care au învățat lecția vieții lor cu niște costuri imense atât materiale cât și spirituale, dar mai ales psihice. Mă gândesc că încrederea în oameni le-a fost zdravăn afectată.
M-am gândit dacă eu aș fi procedat diferit și dacă aș fi picat sau nu în această plasă întinsă fin de un cunoscător în arta manipulării.
Nu știu.

Este adevărat că am fost crescută diferit, în mediu diferit, nu am aspirat și nici visat niciodată la basme și prinți și nu apreciez opulența și risipa peste măsură. Însă cred că dacă ești un om bun, integru și corect, nu te aleargă mafia prin lume indiferent de domeniul în care activezi și aici categoric mi s-ar aprinde un beculeț. Cu siguranță victimele erau atrase tocmai de acest stil de viață, ceva atât de diferit sau chiar familiar de ceea ce trăiau zi de zi. Nu le-am judecat pe fete, nu sunt în măsură să o fac, ce li s-a întâmplat lor ține de atât de multe aspecte, iar eu nici psiholog nu-s. Însă m-am gândit intens cam care ar fi informațiile pe care eu să le ofer copilului meu și care să facă click în astfel de momente, să îi pună mintea în alertă atunci când ceva pare prea frumos să fie adevărat. Lucrez intens deja de ceva ani la stima de sine și mai ales la încrederea în sine, lucrez intens la validare și la a nu căuta apreciere în afara ființei sale, însă munca aceasta este anevoioasă când simultan lucrez și la validările mele personale, iar societatea noastră nu este construită pe internalizarea acestor valori, ci mai degrabă pe comparații și excluderi.
Au fost acele femei victime? Da, cu siguranță. A fost și vina lor în situația creată? Da, cred că tot ce se întâmplă unui om, contribuie și persoana respectivă la acea situație, fie că este prea credulă, naivă, ori că pur și simplu nu vrea să vadă, ori se află puternic în rolul salvatorului care încearcă cu orice preț să își îndeplinească rolul. Însă cu certitudine escrocul nu poate fi privit admirativ pentru ceea ce a făcut pentru că ce s-ar întâmpla ca toți cei care au putere să facă rău și știu asta ar și face-o doar pentru că știu cum și mai ales că pot. Da, este treaba victimei să se păzească, însă natura umană nu permite să fii robot și să fii în alertă tot timpul astfel încât să fii sigur că nu ai breșe și nu se pot infiltra escroci.
Înainte să judecați, vă rog gândiți-vă ce ați face în locul lor, cum v-ați fi descurcat, ce nu a-ți fi făcut. Și cât timp faceți acest exercițiu vă rog țineți cont de diferențele culturale, de diferențele de mediu, de statutul social, de educație. Nu uitați că noi nu suntem crescuți a fi altruiști și nici empatici, iar oamenii aceștia care și-au făcut ca scop în viață înșelătoria se pregătesc foarte bine pentru a reuși să își îndeplinească țelurile.
Vă doresc să nu aveți escroci în viața voastră nici dacă vă doriți la vârsta senectuții să defilați pe podiumuri mondene.

Îmmmm….acești escroci sunt de mulți ani, se pare ca nimeni nu ii oprește și lumea încă este credula, naiva, slaba etc.
Eu una pana la bani…frate ai probleme apelează la familie, prieteni etc. La mine NU.
Presupun ca asta nu dura mult pana le pacalea, dar totuși te prinzi un pic zic eu.
NU FACI FRATE CREDIT PENTRU NIMENI ( chear dacă este Făt frumos).
Pe prima a păcălit-o după o lună, a speculat faptul că era extrem de îndrăgostită. Cu ultima avea o relație de 8 luni.