Este adevărat că atunci când am văzut cartea Soția de Meg Wolitzer, coperta mi-a inspirat un thriller. Îmi și imaginam cum un soț a supărat o soție care până la urmă i-a crăpat capul. Deh, așa mă ia pe mine imaginația pe dinainte în încercarea de anticipare. Thriller n-a fost, probabil că rămăsesem eu în povestea Soției perfecte și mintea mea căuta o familiaritate. Însă cartea este relaxantă, mai spre vacanță că tot ne pregătim de vară.
Un soț. O soție. Un secret.
Întotdeauna după ce am citit cam un sfert dintr-un roman și mi-am conturat destul de bine povestea și personajele, merg la finalul cărții și citesc ultimul paragraf. La absolut fiecare carte am impresia că acel ultim paragraf mă va ajuta să înțeleg intriga înainte să îmi fie dezvăluită de paginile care îmi spun povestea. Uneori mă înșel, alteori am dreptate.
Am găsit în acest roman o femeie-mamă care toată viața s-a rupt în două oscilând între copii și soț. Care atunci când își dorea să își crească copiii a trebuit să își urmeze soțul. Care și-a dorit să schimbe ceva în lume în calitate de femeie, însă și-a predat puterea soțului pe care l-a urmat întreaga sa viață, l-a îngrijit, l-a tratat ca o mamă în anumite momente ale vieții lor, cam așa cum suntem și noi obișnuiți prin părțile acestea de lume.
Dacă ar fi să reduc cartea aceasta la un singur cuvânt, acesta ar fi fără doar și poate: clișeul. Foarte multe clișee se regăsesc în povestea aceasta care aduce în prim plan un cuplu care trece prin viață cu tot ce înseamnă bucătăria unei familii. Aparent totul este minunat, chiar dacă soțul are derapaje, doar nu se strică o familie pentru câteva greșeli care nici nu înseamnă mare lucru. Realitatea este alta, cineva tot timpul suferă, altcineva tot timpul are opțiuni însă este prea prins în povestea aceea de familie pentru a se rupe și pentru a face o schimbare. Exact ca în lumea noastră în care trăim, doar că eu aleg cărțile pentru că acolo poveștile sunt mai suportabile.
Deși în această poveste soțul este cel care este de succes, are o carieră, a reușit în cercuri înalte, talentul îi este recunoscut la scară internațională, iar soția cea din umbră, cea din spate, cea care îl susține, cea în brațele căreia se refugiază și își încarcă bateriile, în realitate cea care ține frâiele, cea care strălucește, cea care are într-adevăr talentul, este soția. Și a fost o alegere să fie așa. Chiar dacă i-a fost greu, chiar dacă de multe ori nu a mai putut, ori nu a mai vrut, chiar dacă uneori a visat ca faima soțului să fie a ei, a acceptat situația, s-a complăcut, a fost călduț.
Ce-i drept, mă așteptam la un final diferit, probabil nu am reușit să mă detașez de imaginea de thriller, mă așteptam la o răzbunare, la o demascare publică, la ceva care să schimbe total cursul poveștii, în schimb finalul este calm, chiar drăguț, altruist până la capăt.
Pentru că am decis ca din fiecare carte să las citatul care mi-a plăcut mie cel mai mult, nici de data aceasta nu fac rabat, este un citat care are mai mult legătură cu mine și cu tot ce citesc eu în ultima perioadă:
„ Așa că îmi spunea de ce și cum și ce ar putea simți acest personaj, acest bărbat defect pe care îl inventam, iar apoi eu făceam traducerea pentru el, fără să-l judec, puneam totul într-o furtună de cuvinte care veneau de peste tot – cine știe de unde: din trecutul meu, din educație, din sistemul meu nervos central, din lobul meu cranian care era conectat la rețeaua imaginației? – totul în timp ce stăteam stană de piatră la biroul lui de lucru”
Cartea a beneficiat de ecranizare în 2018 cu actorii Glenn Close și Jonathan Pryce în rolurile principale din The Wife, las mai jos trailer-ul: