Pare o nebunie, însă izolările au fost cele mai faine perioade din viața mea recentă.

O să explic imediat, nu săriți cu roșii că nu ridic în slăvi îmbolnăvirea.

În ultima vreme mai mulți prieteni, cunoscuți și cunoștințe s-au luat la trântă fie cu boala, fie cu izolarea și unii s-au plictisit tare. De altfel toți pe cei pe care îi cunosc eu și care au trecut prin boală s-au luptat destul de mult și cu izolarea, cu statul în casă, cu plictiseala, cu pauza de la viața de zi cu zi.

În cazul meu nu iau în calcul acea izolare în masă de la începutul pandemiei pentru că deși atunci unii aproape că s-au săturat unii de alții, nu a fost cazul meu, soțul meu nu a lucrat remote niciodată, ba chiar atunci ne-am separat cumva și ne vedeam mai rar pentru că el interacționa cu mulți oameni. Asta era evident atunci când credeam că facem toți un efort pentru o lună și pe urmă gata, totul revine la normal. Doi ani mai târziu încă așteptăm să revenim la un normal pe care oricum nu îl mai cunoaștem. Însă, a avut grijă o infectare de acest aspect și ne-a izolat pe toți într-un apartament din vârfului unui bloc gri și urât și mai nou și tare necălduros. Dacă dau boala în plan secundar și nu iau în calcul acest aspect tare neplăcut și chinuitor, altfel izolarea la grămadă a fost tare bine. Ne-am tăvălit la propriu pe toate canapelele și pe toate paturile, nimeni nu a strâns nicio jucărie, copilul a fost în extaz că o vreme nimeni nu a avut pretenția să pună la loc ce împrăștie. Soțul a gătit mâncare bună pentru noi, ceea ce este un mare atuu când omul nu gătește mai mult de o omletă și un cartof prăjit. Ba am avut chiar și desert. N-am stat așa unii în alții niciodată și nu a fost ceva ce am regretat vreo secundă. Am regretat boala, dar nu despre ea vorbesc aici. Eu nu m-am urcat pe pereți, nu m-am simțit sufocată și nu m-am plictisit absolut deloc.

Ba chiar atât de tare mi-a plăcut că de bunăvoie și nesilită de nimeni câteva luni mai târziu m-am autocarantinat alături de același domn și soț care venise dintr-o țară aflată în zona semaforului ce necesita carantinare indiferent de rezultatul testării.

De fiecare dată în timpul izolării au fost rezolvate în casă acele lucruri care erau amânate de multă vreme pe motiv de grabă și timp. Acum nu mai era nimic ce necesita reparare și să fi rămas nereparat. Păi cum să nu vrei o izolare din asta? Aveam chiar geamuri șterse și oglinzi spălate fără ca eu să mișc vreun deget. Nu sună rău, așa-i?

Am primit în toată această perioadă îmbrățișări cât pentru multă vreme să-mi țină de cald. Păi ce să faci când dai peste omul acela în drumul tău spre o canapea? Exact, îi oferi o îmbrățișare. Contactul direct de câteva secunde constând în o îmbrățișare sau atingerea palmelor eliberează în organism hormonul fericirii. Vedeți, nici nu trebuie prea mult.

Pentru noi o pauză din aceasta de la alergătura vieții, de la trebuie, de la este nevoie, a fost o ca o gură de aer rece într-o zi de iarnă pe un vârf de munte. Atât de necesar că parcă te dor plămânii că nu știu ce le oferi.

Așa a fost la noi, nu-i musai să fie așa pentru toată lumea, am scris acest text pentru că mi-am amintit de perioadele noastre de carantinare.

Celor care acum sunt cu virusul în oase le spun să se recupereze repede și să fie bine, iar celor care sunt nevoiți să fie izolați și nu ar vrea, le spun să aibă răbdare că o pauză poate aduce un bine pe care să îl vedem doar dacă ne dăm voie.

CNSU: Perioada de carantină se reduce la 5 zile pentru vaccinați și 10  pentru nevaccinați. Stau în carantină și contacții vaccinați | Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *