Ei doi și un aparat de aer condiționat.

Mă enervează teribil porumbeii. Mă enervează că sunt mulți și fac multă mizerie și se adună în stoluri de am impresia că vor să mă ia pe sus și să mă arunce din văzduh de unde mă lipesc de o bucată de asfalt, fără gropi, cu puțin noroc.

Mai tare decât porumbeii mă enervează pescărușii cu țipătul lor strident. Pe ei îi văd mai rar, însă îi aud continuu și îmi imaginez cum planează ei pe deasupra blocurilor înalte adaptați și ei la civilizația modernă.

Însă porumbeii sunt prezenți fizic. Îi văd, sunt peste tot ca o invazie de termite…doar că în cazul de față cu porumbei.

Într-o după amiază friguroasă în parcul Cișmigiu, pe vremea când încă arăta a parc, într-un loc de joacă unde erau și copaci înalți cu trunchiul gros, se roteau ceva porumbei. Nu vedeam exact câți pentru că se întunecase iar eu pe întuneric nu disting prea clar cu toți ochelarii din dotare. Dar îi auzeam cum se rotesc pe deasupra copacilor și cum își fâlfâie aripile în zbor. O clipă am fost chiar fascinată de moment până când un porumbel în zborul lui maestuos s-a scăpat nițel pe el. Însă totul s-a întâmplat cu o viteză care mi-a dat impresia că mă aflu în mijlocul unor trageri. Răhățelul de porumbel ( că este ceva frumi și porumbelul e delicățel) m-a izbit în rama ochelarilor, ochelari care plecaseră ușor de la locul lor mai într-o parte. Damn porumbeilor!

Mă mai enervează când se activează gospodina din mine, aia pe care mă străduiesc foarte tare să o țin ascunsă, o îndes bine în interiorul meu și nu îi dau voie să se manifeste pentru că vine după ea cu toată obsesia curățeniei și face ochii mari când vede aparatele de aer condiționat pline de rahat de porumbel. Da, da exact, alea care stau afară și sunt prinse pe suport de peretele exterior. Ce, ele nu trebuie să strălucească de curățenie? Doar se știe foarte clar că dacă nu cureți și aparatul de aer condiționat nu le ai cu curățenia. Așa că din când în când când îi văd că stau zgribuliți pe aerul condiționat le mai bat în geam. Eu vreau doar să îi salut, dar nu știu ei de ce se sperie și zboară. Ciudați și porumbeii ăștia.

Însă mi-am schimbat într-un fel părerea despre ei (în alt fel încă nu) în momentul în care i-au răhățit aparatul de aer condiționat și geamul de la balcon vecinului de la etajul 8, iar asta se întâmpla fix de pe aparatul meu de aer condiționat. Ei atunci recunosc că și-au dat mâna răutatea cu satisfacția și până și gospodina din mine s-a hăhăit zgomotos. Vecinul de la 8 este vecinul deranjat de absolut tot ce mișcă, suferă tare cu nervii, întreaga familie de fapt, sunt captivi în blocul acesta în care oamenii nu înțeleg sensibilitatea lor la zgomot și viață și bat la toate ușile unde se simt îndreptățiți să o facă. În mai multe zile caniculare de vară când aveam aerul condiționat pornit s-a postat în ușa mea câte un membru din apartamentul acesta al etajului 8, indiferent de oră, nu conta că era 11 noaptea și eu am copil mic care la ora aceea doarme și ei își uită degetul pe sonerie de parcă ar suna la room service, sau mai discret bat în ușă delicat, doar că de pe interior se aud bubuituri puternice. Nu ne încurcăm acum în detalii. Oamenii aceștia îmi cereau de fiecare dată pe bună dreptate să rezolv cu aerul meu condiționat care picură pe tabla lor montată de ei deasupra geamului bucătăriei sau pe aerul lor condiționat care le stropește geamul de la balcon și este tare neplăcut. Este ca picătura chinezească, așa mi-au spus și m-au convins de fiecare dată. Ceea ce ei nu au mai vrut să înțeleagă era că ce noi reparam, porumbeii stricau pentru că se băgau fix acolo pe țeava aceea și rupeau orice însemna protecție. Așa că după multe astfel de discuții, explicații, sugerându-mi să închid aerul condiționat când fierbeam la propriu în casă, m-am bucurat tare când am văzut cât de răhățit poate să fie geamul lor, exact acela care era sensibil la apa de la aer condiționat. Aștept și momentul în care să îmi spună să mut aparatul de aer condiționat pentru că li se murdărește geamul de la balcon și atunci am confirmarea că sunt pe alte meleaguri ei. Da, porumbeii mă răzbunaseră.

Însă am decis să empatizez cu ei definitiv când mai zilele trecute doi porumbei se drăgăleau pe aerul meu condiționat, fix în fața geamului meu. Era frig tare afară și erau zgribuliți ghemotociți unul în altul iar unul îl ciugulea pe celălalt pe cap în timp ce moțăia ușor. Ei abia atunci au devenit frumi și drăgu și lasă-i să se răhățească că e și ei păsări. Dacă înainte făceam eforturi să se sperie ca să plece de pe aparat și mă ignorau cu desăvârșire, acum încerc să nu îi deranjez și culmea că mă văd prin geam de la distanță destul de mare și zboară. Cine știe, s-or fi schimbat generațiile și ăștia noii nu știu mersul lucrurilor.

Un weekend ne-răhățit de porumbei vă doresc să aveți.

Porumbei | Enciclopedie Animale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *