Am primit de Crăciun (mulțumesc!) acest roman al Ralucăi Feher și mă bucur tare. Am cunoscut prin intermediul paginilor încă un autor român care scrie bine, autentic și dureros. Am citit o radiografie a familiei tradiționale. O radiografie a unui oscior al familiei tradiționale pentru că această familie tradițională, atât de mult disputată în ultimii ani, are atât de multe fețe încât este imposibil să le redai pe toate într-o singură carte.
Așa se întâmplă în ultima vreme de atrag niște cărți de nici nu știu unde să le clasific în lista mea. Fie că eu le atrag, fie că scriitorii au un stil din ce în ce mai orientat către sine, un lucru este sigur: sunt binevenite aceste cărți. Orice cărți. Toate cărțile pe care le citesc în ultimul timp se interconectează cumva între ele, de la beletristică, la parenting, la spiritualitate. Interesantă succesiune.
Am regăsit în Să nu râzi ideea mai multor cărți și chiar a unor filme. Poate au fost sursă de inspirație, poate doar așa s-a întâmplat să scrie autorii în același ritm. Sau poate așa s-a așezat acum piața de beletristică: interiorizare, spiritualitate, psihologie. Cultura generală a unui scriitor tinde spre infinit în tot cazul. Și ce bine că putem spune acest lucru despre scriitori români care merită citiți, trebuie citiți pentru că scriu autentic așa cum am zis mai sus, dar și autohton. Adică noi ne înțelegem pe noi.
Am căutat prin arhivă să vad dacă am mai citit ceva de Raluca Feher, nu am găsit, scriitura îmi pare cunoscută, stilul îmi pare că l-am mai întâlnit. Am recunoscut ceva din Cristina Vremeș între paginile cărții aici menționate.
Am mai regăsit și un crâmpei din Biblioteca de la miezul nopții, precum și o frântură din filmul In time lansat în 2011 cu Justine Timberlake în rolul principal. O mulțime de idei însă extrem de bine conturate, strânse între paginile acestei cărți.
Dacă aveți răni sângerânde legate de părinți, mame castratoare psihologic, părinți care nu vă apreciază, citiți această carte. Despre toate vorbește Raluca Feher cu ironie și cu umor în cartea care ne îndeamnă să nu râdem.
Inițial când am văzut coperta m-am întristat puțin. Hai măi un îndemn la tristețe, ce e asta? Așa fac eu, mă iau gândurile pe dinainte, uneori și cuvintele și mă grăbesc cu concluzia. Primul impact vizual este unul foarte important pentru mine. Coperta și titlul cărții atârnă greu în decizia de cât de repede sau de târziu cartea repsectivă va fi citită. Hmmm și să nu râzi zici. Ia să vedem, o să râd oare!?
Nu am râs, dar am zâmbit amar pe alocuri. Căci așa este. Așa este în atât de multe vieți, exact ca în carte. Mama aceea care este expusă în carte am cunoscut-o și eu în nenumărate rânduri, însă sub alte chipuri. Și am mai văzut și ce a dat societății în materie de fantome umane care se târăsc zi de zi în încercarea de a afla cum să trăiască cu ce au primit.
Raluca Feher plasează în Să nu râzi o familie formată din patru membri : mama, tatăl și doi copii, aparent funcțională, respectabilă, onorabilă. Doar că viețile tuturor se clădesc din bucăți de puzzle care se tot destramă pentru că interacțiunea cu un membru al familie care face subiectul cărților de psihologie lasă urme adânci în fiecare. Și pentru că nimeni nu râde, nimeni nu știe nici să fie fericit.
Să nu râzi este o declarație de independență.
Să nu râzi este o reiterare a trecutului.
Să nu râzi este dorința de a ieși de sub jugul familial.
Să nu râzi este paradoxul vieții.
Să nu râzi înseamnă să nu îți bați joc.
Cartea se împarte cumva în două părți. Prima parte o are ca personaj central pe Diana, fiica mamei nebune care spune povestea din perspectiva suferinței proprii. A doua parte o aduce în prim plan pe mama nebună Mily Matei, însă tot din perspectiva Dianei. Nu mi-a dat impresia că citesc două cărți în una însă am observat schimbul dintre personajele principale. Cum și-au cedat una alteia locul în prim planul nebuniei numite viață. Un joc de putere, de șantaj emoțional, de durere și de disperare.
Romanul în sine este o dramă în funcție de experiența proprie a fiecăruia și de bagajul pe care îl poartă cu sine. Am apreciat peste măsură sarcasmul și ironia, sunt forme de umor care sunt exact pe placul meu, chiar dacă unii ar spune că nu se înscriu la umor.
Și pentru că mi-a plăcut tare mult atât autoarea cum a scris, cât și cartea cum a fost scrisă, am mai comandat încă un roman al Ralucăi Feher, stați pe-aproape că mai vine ceva.
Eu vă îndemn să râdeți și atunci când nu vă vine să râdeți, am citit eu undeva că râsul detensionează cele mai negre scenarii în care vă aflați. Plus că nici nu costă. Și să luați în serios îndemnul autoarei prezentate astăzi: să nu râdeți – să nu luați în derâdere.
Enjoy!
