Nu o să vă vină să credeți, dar chiar există și avantaje în faptul că ne lipsește căldura din calorifere. Nu mă credeți!? Stați că vă zic acum.
Am intrat aseară într-o casă unde am simțit că mă ia cu leșin de la căldura de acolo. Eram gros îmbrăcată fiind pregătită pentru stat afară ceva vreme. Așa că gros îmbrăcată cum eram, n-am avut ce să dau jos de pe mine când m-am văzut la căldură.
Casă serioasă care nu are nicio treabă cu căldura din Capitală. Și nici eu nu mai am nicio treabă cu căldura.
Mie de vreo 2 zile nu îmi mai urcă termometrul de la 19 grade. Și asta în cea mai animată cameră a apartamentului, adică sufrageria care nu are niciun perete exterior, unde este televizorul pornit, calculatorul, căldura noastră sufletească (da, da, avem și din aceasta) mai urcă măcar cu 1 grad mercurul în termometru. Pesemne că la capitolul suflețel scârțâim, că altfel televizorul își face bine treaba.
Ieri am folosit cuptorul jumătate de zi și n-a ajuns pic de căldură în sufrageria care este lipită de bucătărie pentru că termometrul ăla se încăpățânează să rămână la 19 grade. O fi cedat și el psihic de la atâta disconfort. Refuz să am termometru în celelalte camere care au pereți exteriori și unde se simte mult mai rece decât în sufragerie ca să nu mă apuce nervii ăi mari. Așa mai bine să nu știu. Seara când merg în dormitor mă așez pe un pat rece pe care trebuie mai întâi să îl încălzesc pentru a mă putea relaxa, iar fața și nasul îmi îngheață instant.
Dar, gata cu văicăreala. Bate Crăciunul la ușă și eu tot o țin pe-a mea cu caloriferul în brațe.
Să vedeți avantajele că ziceam de ele.
Pai mai am puțin și fac luna de când am brad în casă. Este verde, frumos, se pare că face față cu bine condițiilor meteo din Drumul Taberei. Nici nu se scutură, mai cad câteva ace când îl redecorează copilul zilnic. Avantaj? Avantaj, zic.
Dorm lipită de soț mai ceva ca timbrul de scrisoare. Înainte când mă lăfăiam în căldură mă dădeam pe marginea patului ca să am spațiu și să nu simt salteaua mișcată. Acum de când e ger în casă, nu mai simt nimic decât căldura celuilalt trup. Nu vă gândiți la alte cele că la cât e de frig, nimic nu zboară de pe mine, poate doar să mai pun niște șosete flaușate în picioare, am auzit că sunt bune la circulație. Avantaj? Eu zic că-i avantaj.
Fac mai multă mișcare. Pentru că este tot timpul frig ca să mă încălzesc mă mișc mai mult prin casă sau ies afară să mă încălzesc. Dacă merg suficient de mult sau repede, când intru în casă mi se pare chiar cald. Cel puțin 10 minute. Păi dacă nici ăsta nu e avantaj, care să mai fie?
Când încă mai aveam termometrul la 20 de grade, mi se părea foarte cald după un duș fierbinte, însă acum la 19, după un duș mi se pare și mai frig. 1 grad face diferența. Avantaj? Categoric! Mă mai spăl când o să mă întorc la 20 de grade. Economie și la apă.
Se pare că nu mai pot sta în căldură prea mare, mi-a demonstrat-o interacțiunea de aseară cu o casă călduroasă, așa că mă înscriu perfect în propunerea lui Nicușor când a zis că în alte țări oamenii stau iarna pe la 20-21 de grade. Eu probabil mă pretez mai mult pe Laponia, posibil ca ăia să mai aibă 19 grade în casă la sfârșitul lui decembrie. Cică 22-23 de grade cum ne lăfăim de regulă noi românii, ar fi cam mult. Așa la 19 nici nu ne mai supărăm, ce rost să mai aibă?
Îmi mențin pielea proaspătă. La 80 de ani o să arăt de 35, cu pielea fină și întinsă. Păi ce riduri să fac la frigul ăsta? Avantaj clar. Condiția fiind să nu îngheț de tot.
Acestea fiind spuse, eu merg să mai pun de un ceai, să scot mănușile din dulap și să îmi pun fularul în jurul gâtului. Vă las cu ale voastre de sărbători și considerați că v-am urat aici de toate cele mai bune și mai frumoase lucruri să vi se întâmple. Iar dacă sub brad nu mai aveți loc de cadouri, măcar să vă bucurați de zâmbetele celor dragi vouă. Eu trimit un gând cu zâmbet și celor care sunt singuri din diverse motive.
În speranța că textul meu de astăzi v-a distrat măcar puțin, mă-înclin deși nu mă vedeți și vă mulțumesc vouă tuturor celor care treceți cu un ochi pe aici.
