Chiar dacă nu știți, chiar dacă nu vreți să știți, vă spun eu: astăzi este ziua mea de nume.

Când eram copil eram tare amărâtă că ziua mea de naștere este vara și mie nu îmi spune nimeni la mulți ani când mai toți colegii mei de clasă se serbau  în timpul anului, aduceau bomboane, li se cânta la mulți ani. Când îmi aminteam și de zilele de nume mă lua amăreala și mai tare că nu știu cum s-a brodit că fix la mine s-au terminat numele de sfinți. Am un frate cu nume de sfânt și o soră cu nume de sfânt –  nu îi face neapărat sfinți –  ceea ce înseamnă că fiecare primea de câte două ori pe an un la mulți ani. Pe când eu unul și ăla leșinat de vară.

În clasa a opta când mă pregăteam pentru primele examene din existența mea, am făcut meditații la română cu un profesor care a binevoit să mă accepte în pregătire după ce m-a testat temeinic și a văzut că nu-s așa praf la materia ce urma să fie la examen, ori că sunt tare praf și mai bine mă acceptă să mă învețe. Nu știu care a fost motivul exact pentru care am început pregătirea cu Dn. Manea, dar nici nu mai contează pentru că eu îi mulțumesc acestui om chiar și după atâția ani de când el a decis că nu-i mai ajunge lumea aceasta de aici.

În viața mea am întâlnit 3 oameni, toți bărbați, care mi-au schimbat existența în mod vizibil, pe unul dintre ei l-am și luat de soț că prea îmi dăduse lumea peste cap și nu doar o dată. Un altul dintre acești bărbați a fost acest profesor cu care eu am făcut meditații, pentru care nutream în secret afecțiune paternă, pentru care mă străduiam în fel și chip să vadă că știu, că învăț, că-s bună la materia aia. Omul acesta mi-a insuflat dragostea pentru a vorbi corect, de la el l-am învățat pe trebuie și tot de la el l-am învățat și pe voiam. Mi-au rămas în minte ca niște legi ce nu trebuie nicicând încălcate și am ținut de ele ca și când viața mea ar fi depins  de cuvintele rostite corect. Lui nu îi datorez doar ce m-a învățat la materia pe care a predat-o ani de zile în școli și mai târziu pe la militari și diplomați pe care îi pregătea, ci și-a dat silința să îmi ofere un crâmpei din experiența lui de viață, din a-mi da o șansă în lumea mare prin ceea ce dobândise el în urma anilor trăiți, în urma celor două facultăți absolvite, în urma anilor de profesorat și a celor în care fusese director de școală. Mi-a deschis ușa familiei sale și m-a acceptat împreuna cu soția sa ca pe un al treilea copil al lor.

Acolo, pe holul acela înalt, din casa naționalizată dintr-un cartier bucureștean am făcut cunoștință cu validarea, cu încurajarea, cu acceptarea. Mi-aș fi dorit să mai fie și astăzi în aceeași casă, să citească ce scriu eu, să îmi corecteze textele. Să merg cu copilul meu în vizită și să se joace cu el jocuri cu omonime și antonime așa cum se juca și cu proprii săi copii înainte ca aceștia să meargă la școală, așa cum și eu mă joc cu al meu copil după ce ani de zile am ținut vie această informație ca să o pot aplica la rândul meu. Aș fi vrut să mă vadă astăzi, să vadă că sunt bine, să știe că a avut dreptate, că și tocilarii au un drum în viață. Aș fi vrut să îmi mai sune telefonul și astăzi și să mă întrebe ce zi este fix azi și să îmi spună la mulți ani așa cum nimeni nu a mai făcut-o vreodată de atunci și nici până atunci.

Dn. Manea a fost singurul om din existența mea pentru care am fost atât de importantă încât a răscolit calendarul până a găsit data potrivită cu ziua mea de nume. În fiecare an pe 21 decembrie mă suna să îmi spună la mulți ani. Până în ziua în care telefonul nu a mai sunat.

-Iulia tu ai calendar?

-Sigur că am, răspundeam eu hotărâtă așa cum numai el știuse să mă învețe să fiu.

-Atunci uită-te pe calendar. Ce dată este astăzi?

-Ăăă…21…decembrie…?

-Astăzi este ziua ta! La mulți ani!

-Da!? Este ziua mea? Nu îmi venea să cred că am și eu zi de nume.

-Auzi dragă că nu știa că azi este Sf. Iuliana, îi relata soției frânturi din discuția noastră.

De 20 de ani îmi spun la mulți ani pe 21 decembrie, nu este o zi importantă în calendar, nu este marcată în vreun fel, este o zi obișnuită de lucru. Nici pentru mine nu este importantă, am avut timp să cresc și între timp la mulți ani-ul nu mai ocupă vreun loc special nici vara, nici iarna, orgoliile copilăriei s-au dus și ele, însă de dragul lui și în memoria lui, îmi spun în fiecare an la mulți ani pentru că voit sau nu omul acesta m-a învățat încă de pe cnd aveam 14 ani un lucru pe care l-am înțeles târziu tare: eu pentru mine sunt importantă!

Vă urez să fiți importanți în viețile voastre indiferent de ce nume purtați.

De ce suflăm în lumânări la ziua de naștere | Divertisment, Inedit |  Unica.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *