Am petrecut aceste câteva zile la Milano unde m-am împărțit în așa fel încât să avem somn de prânz și să nu ne culcăm seara chiar la miezul nopții. Scopul nu era să mă întorc cu un copil extrem de obosit care și așa se pare că acumularea de cunoștințe îi aduce un disconfort în primă fază și are momente în care refuză să părăsească camera și preferă să ia pauză de la agitația orașului. Adaptarea copiilor la stimuli noi vine la pachet cu reticență, le este greu să facă față noului mediu. Or fi unii adaptabili fără probleme, nu este cazul nostru.
Cu toate acestea am reușit să vedem împreună câte ceva care să ne placă, să nu stresez copilul prea tare și să nu trăiesc nici eu cu impresia că am zburat cu avionul doar ca să stau lipită de canapea într-o cameră amenajată în scop turistic.
Prima oprire a fost la Doumo și la târgul de Crăciun. Pe lângă toate cele menționate deja aici, am mai văzut și altele care m-au bucurat. Cred că unele iluminări au fost sponsorizate de marile firme care au magazine în zona respectivă pentru că pe lângă iluminare și-au pus și brand-urile la expoziție. Așa se face că am văzut bradul împodobit cu firma Swarovski, arcada luminoasă cu Dior de strajă la intrare, lux și opulență, clar.
O vitrină întreagă formată din 4-5 ferestre găzduiesc o dioramă cu specific montan, în cinstea evenimentelor culturale care sunt în perioada aceasta în Decembrie.
Nu mai vorbesc de lumini diverse și diferite și căsuțele împodobite cât mai divers. Totul de basm.
Ca să menținem atmosfera de poveste și să aibă și copilul senzația de vacanță am vizitat parcul de distracții de la Porta Venezia unde totul este amenajat cu specific de iarnă, brăduți, zăpadă artificială, căsuțe din basm. Fel și fel de activități care să țină copii în priză și activi.
O zonă foarte interesantă o reprezintă cele două canale, unul dintre le fiind navigabil, iar celălalt cu apa mai scăzută, plin cu pești mai mari și mici, cu o zonă pietonală plină cu terase, vin fiert și tarabe cu suveniruri. Un fel de Dâmbovița însă mult mai boemă, bogată cultural, cu clădiri placate cu piatră sau cu cărămidă. Canalele au fost formate de oameni. Primul a fost săpat ca să scoată piatră și marmură pentru construirea Doumo-ului, când s-a umplut cu apă au mai săpat încă un canal ca să echilibreze situația, în timp ajungând atracție turistică.
Pentru că atunci când am trecut pe lângă gară era deja întuneric și nu oferă ochiului noaptea ce oferă ziua, ne-am întors să admir în voie o gară imensă. De regulă omenirea a construit gări impetuoase, trenurile fiind printre primele mijloace de transport pe distanțe lungi, însă într-adevăr gara din Milano este o construcție maiestuoasă atât pe exterior cât și pe interior. Cum am primit recomandare că în Milano se găsește cea mai bună ciocolată caldă – asta aflasem deja pentru că o testasem la Porta Venezia – și cel mai bun croissant cu fistic, am zis să rămânem în zona boemă și să ne tratăm regește în gara de poveste. Un bun moment de a face copilul atent arătând diverse sculpturi. Copii nu sunt interesați de așa ceva, însă puțină stimulare a atenției sau a curiozității nu a omorât pe nimeni.
aici a fost o delicioasă ciocolata caldă 
Cu nicio legătură cu copilul și implicit nici cu noi, am luat la pas Montenapoleone, zona exclusivistă, luxuriantă, curată din cale-afară, înțesată cu toate firmele pământului. Cu mașini și limuzine parcate la trotuar, curate, strălucind în întuneric, așteptându-și probabil mușterii care au lăsat într-un magazin echivalentul costului unui rinichi pe piața neagră. Am zis să aflăm dacă simțim luxul și mirosim opulența doar mergând pe o stradă cu potențială cifră de afaceri pe care eu n-aș putea să o exprim în zerouri. Eu nu sunt fană cumpărături, de haine nici atât, de firme cu atât mai puțin, norocul meu că Diavolul s-a îmbrăcat de la Prada și așa am mai aflat și eu 5 firme numărate pe degete, însă mi-a plăcut să casc ochii pe la vitrinele luxoase și să văd mașini care emană opulență în jurul lor.
la această cofetărie era coadă până în stradă, nu am aflat de ce 
Intră la domeniul utilității, însă deplasarea spre zonele necesare cu tramvaiul cu un singur vagon, de epocă, cu băncuțe din lemn, construite în ani diferiți de pe la 1680 și ceva și până dupa 1900 a reprezentat o experiență în sine. Tot la experiență intră și deplasarea cu metroul. Milano are o rețea acoperitoare cu metrou, extins chiar și în afara metropolei, magistralele sunt marcate prin culori diferite, foarte ramificat în subteran. Mi-a plăcut magistrala care ne aducea pe noi la cazare că avea montate panouri în stații, așa cum discutau și la noi că vor face. Mi se pare o idee excelentă, zgomotul este redus, siguranța este asigurată, ușile panourilor sunt foarte largi și se deschid după ce se deschid ușile metroului. Noi am avut un abonament pe 3 zile în valoare de 12 euro fiecare cu care am putut călători cu mijloacele de transport în comun atât cele de suprafață, cât și cele din subteran. O călătorie cu metroul costă 2 euro.
tramvaiul vintage nr. 5 
panourile de protecție din stația de metrou
În ultima zi am mers în parcul Sempione unde mai întîi a trebuit să trecem de toate tarabele expuse, un fel de bâlci, nu știu dacă aveau legătură cu perioada aceasta din an sau cu sărbătoarea lor. Apoi am mers să vedem acvariul care este găzduit într-o clădire cam degradată pe exterior, însă foarte bine întreținută în interior. Nu este mare acvariul, însă pentru copii mici este exact ce trebuie, sunt pești de diverse dimensiuni. Pisici de mare, stea de mare, meduze mari și mici și pietre cât se poate, exact pe placul meu. Același parc găzduiește și celebrul castel Sforzesco, o cetate de dimensiuni impresionante care găzduiește mai multe muzee. Noi am vizitat doar exteriorul și grădina pentru că al meu copil deja obosit nu ar fi apreciat nicicum atât de multă culturalizare. Am încheiat ziua înapoi pe canale, cu ochii după pești și după pietre negre pe aleile pietruite.
Ciao Milano!