Poate că Milano nu este un loc mai aglomerat decât Bucureștiul în mod normal, însă această perioadă din an îl face aproape greu de respirat în zonele cu atracție turistică. Am auzit în cele câteva zile petrecute aici diverse limbi ale diverselor popoare dornice de vacanțe. Franceza mi-a susurat pe lângă ureche, greaca mi-a amintit de nisip și mare caldă, engleza m-a făcut să mă simt adaptată într-o țară certată cu limbile străine, iar româna evident m-a readus în realitatea frustă: nicăieri în lumea asta nu ești singur române, dar mai ales în Italia, unde mai lipsește puțin și îi cotropim.
De vreo doi ani tot încearcă Universul să-mi reclădească drum spre Italia. M-am împotrivit cât am putut, până am zis gata, acum este momentul. Bifăm și-un târg de Craciun. Că n-am mai fost la un târg în afara țării de pe vremea când Germania devenise un loc familiar în care ajungeam cu drag și nerăbdare, des.
Când am aflat că în perioada aleasă de noi au și ceva sărbătoare națională cu libere și evenimente culturale, mi-am zis că am tras lozul cel mare și o să fie interesant. Cum eu se pare că sufăr de naivitate cronică, am omis să mă gândesc și la aspectul aglomerație. Ei, ce spun eu aglomerație este un eufemism. Mai țineți minte când s-a inaugurat bradul gigant de la Unirii și oamenii s-au călcat în picioare la propriu în ziua inaugurării ca să vadă nemaivăzutul? Când erau atât de mulți oameni încât nu s-au mai putut mișca și au rămas pe loc toți blocați ca peștii în plasele pescarilor? Bine, peștii mai au loc să se zbată…atunci nu se mișca un deget. Ei cam așa și cu târgul de la Milano. Noroc că aici au bulevarde largi, ramificații multe și oamenii se mișcă, chiar dacă anevoios pe alocuri.
Ori unde pandemia asta ne-a izolat atât de tare încât ne-a obișnuit prea mult cu liniștea și simplitatea, iar când am auzit de un târg am scapat ca din pușcă – nu doar eu, vorbesc de lumea întreagă – ori nu îmi explic de ce mi-a dat cu epuizare când am văzut o mare de oameni. Și eu aș fi preferat să văd o mare de apă, dar până la urmă bună orice mare, mai ales la tendința mea de autoizolare.
Frumos la oamenii ăștia la târg. Căsuțe din lemn cochete pline cu bunătăți locale. Am văzut atât de multă brânză expusă că am simțit nevoia să mă asigur dacă nu cumva am ajuns la Paris în loc de Milano. Am văzut decorațiuni foarte frumoase, unele atent lucrate, altele incredibil de migăloase, unele mi-au aburit ochelarii când am văzut prețul, pe altele le-aș fi luat instant acasă să le agăț în bradul meu.
La prima vizită la târg am plecat în trăistuță cu macarons și ceva biscuiți crocanți. Eu nu eram fană macarons, am întâlnit pe la noi unele bucăți care am crezut că mă vor lăsa fără dantură. Și se mai și lipea zahărul de măsele. Însă aici altfel a stat treaba. Macarons fragezi, se topeau, trebuiau manevrați cu grijă că imediat se rupeau, unii mai dulci, alții mai puțin dulci, buni per total, deși tot nu intră la desertul meu preferat pentru că sunt prea dulci pentru gustul meu.
Este adevărat că mai animat mi s-a părut acum ani de zile târgul de Crăciun de la Aachen, aici mi s-a părut doar foarte gălăgios și extrem de aglomerat, parcă am mai zis asta, nu?
Târgul acesta împrejumuiște Dom-ul care este atât de renumit că nici nu știu ce aș mai putea spune eu în plus despre el. Este mare, impunător, are o structură arhitecturală atât de complexă că aș putea să stau o săptămână întreagă să mă uit la el și să găsesc elemente noi, să număr țurțurii care străjuiesc atât de frumos construcția, să ating piatra care se ondulează sub buricele degetelor mele, să deslușesc vitraliile care se oglindesc în soare.
Italienii au făcut din sculptură un cult și din artă o religie, iar Milano nu duce lipsă nici de una, nici de alta. Oriunde întorc capul pe stradă văd clădiri vechi, în stil ghotic, piatră masivă în relief sau bine șlefuită, dar poroasă. Cu toate că orașul este unul modern și cosmopolit cu clădiri din sticlă și zone moderne sau futuriste, privirea mea a alunecat spre construcțiile istorice, vechi, cu patina timpului în loc de emblemă.
Cam atât pentru astăzi, mai am puțin de vizitat și mă mai întorc cu impresii.
