Nu o cunosc pe Petronela Rotar, nici direct, nici indirect, nici în on-line, de niciun fel. Însă o ador. Ador felul în care scrie. Ador cum încadrează cuvinte rar uzitate. Ador acest dar al ei de povestitor.
Prima carte pe care am citit-o a fost Orbi. Iubesc oamenii care îmi spun: am o carte pe care trebuie să ți-o dau neapărat, sigur îți va plăcea. Și de obicei așa este, chiar îmi place. Am devorat Orbi, am citit-o dintr-o răsuflare. Am rumegat-o și digerat-o și apoi am cumpărat-o și am făcut-o cadou mai departe.
Orbi este o poveste tristă de dragoste, este despre relații toxice, despre iubiri neîmplinite. Cu toate că eu nu am trait astfel de povești, nici astfel de drame și nici astfel de traumă. Le am și eu pe ale mele, dar nu în materie de iubiri. Totusi, am devorat cartea pentru că așa are Petronela darul ăsta al cuvintelor pe hârtie. N-are cum să nu îți placă chiar dacă nu te regăsești acolo. Și așa cum spuneam despre Elena Ferrante că atunci când mă încântă un autor, îi caut toată opera, nici aici nu am făcut rabat de la regulă. Așa că după Orbi am luat-o cu începutul. Primele 2 cărți sunt de poeme. Nu pot spune că dacă începeam cu acestea, aș fi nutrit aceleași sentimente pentru operele autoarei și asta nu pentru că nu ar fi interesante, ci pentru că eu nu mă dau în vânt după lecturarea poemelor fără rimă. Însă mi-a plăcut la aceste poeme că am mai descoperit o părticică din Petronela și din viața ei. Nu mă bucur că a trait atâta tristețe în lumea asta, însă mă bucur că din toată suferinta asta a ieșit ceva atât de frumos și interesant.
Cel mai bine, însă nu suficient, am cunoscut-o pe autoare prin intermediul lui Privind înăuntru. Este acolo o parte din ea, o bucata din sufletul ei. L-a scos, l-a modelat și l-a pus în file. Sublim.
Cu toate că preferatul meu rămâne Orbi și aș vrea să îl văd și ecranizat, recomand cărțile Petronelei Rotar, mai ales dacă vreți să citiți ceva frumos născut din suferință. Citesc și Ajută-mă să nu dispar și revin cu păreri.
Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.
