Statul are grijă de noi, prinde și condamnă infractori pe care îi ajută să se perfecționeze în închisoare. Nu program de rabilitare, nu program de reintegrare socială, nu terapie.

Mi-au venit în cap imagini din filmul Închisoarea Îngerilor (The Shawshank Redemption). Un film foarte bun, dar foarte trist pentru mine. Agresivitate, reguli încălcate, nedreptate duc toate la un terci în capul meu. Trecând de aceste aspecte nu vreau să analizez acest film, simbolistica și toate cele. Altceva se leagă de acest film.

De când am citit cartea lui Tibi Ușeriu am considerat că el este unul, extrem de rar, care s-a putut reabilita după anii de penitență. A avut unde să se întoarcă, a avut la ce să se întoarcă, a avut un mediu creat în care să se integreze, familie care să îl accepte. A reușit astfel să își găsească motivația în viață, să își schimbe destinul și să devină un guru al sportului în condiții extreme.

Și asta nu au ceilalți care trec prin închisori și care ies de acolo mai bine antrenați și mai bine pregătiți pentru viitoare infracțiuni: mediul. Statul ii prinde (cumva se întâmplă și asta), îi judecă, îi condamnă, le asigură locul într-o închisoare. După x ani îi aliberează și se spală pe mâini fiind convins că ce treabă bună a făcut. A prins, condamnat și eliberat un om care a trecut printr-un proces de reabilitare din răufăcător în om model. Redat societății ca un prunc nou născut, curat mai ceva ca lacrima.

Doar că nu este așa. Sunt și cei care nu mai vor să fie închiși, care au unde să se întoarcă și la ce, dar și cei care nu știu să facă altfel și care pentru a supraviețui se perfecționează în ceea ce au învățat să facă, fiecare după greșeala proprie.

Asta mi-a plăcut la filmul acela cu Morgan Freeman ce care aminteam mai sus, că oamenii care erau eliberați din închisoare, erau sub un program de reabilitare, li se dădeau job-uri la care era musai să fie prezenți, erau verificați și urmăriți până când chiar prezentau încredere.

Ori la noi statul nu are niciun fel de insituții abilitate și pregătite să angajeze prin rotație foști condamnați. Iar ei nu prezintă suficientă încredere pentru a fi angajați oricum și oricând de către companiile private. Aici și pentru că percepția majoritară este că odată închiși oamenii nu beneficiază de toate resursele de reabilitare. Mediul din închisori este unul divers din punct de vedere al infracțiunilor, este o școală a criminalității. Din ce să te reabilitezi?

Să nu pară cumva că disculp întemnițații pentru fărădelegile lor, făceam o comparație între o scenă dintr-un film și realitatea în care ne învârtim noi toți.

Dacă vreti să știți de la ce m-am luat, de la textul ăsta al lui George Bonea.

Închisoarea îngerilor - Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *