Ultimele noutăți via sector 6.

Am mai spus eu pe aici că la sectorul 6 unde îmi fac și eu veacul avem un primar care a înțeles sensul comunicării și pune pe FB, atât cel personal, cât și cel al primăriei de sector tot ce se întâmplă în areal cu bune și cu rele. Tot ce poate realiza, dar și ce nu poate realiza. Toate bețele de-a curmezișul pe care le întâmpină, dar și pe cele pe care le poate înlătura. Dacă își menține ritmul va lua panta ascendentă de Primăria Capitalei apoi Cotroceni sau cine știe, poate va sări direct la Cotroceni. Nu intru acum în detalii cum un bun gospodar de sector sau de oraș nu este echivalent cu un bun păstor al țării. Până acum nu am văzut Președintele cu abilități de funcția pe care o deține în țara în care oamenii oricum au impresia că un președinte le mărește pensiile.

Mbun, revenind la păstorul sectorului 6, dl. Ciucu pentru că așa se numește, la început de mandat m-am poziționat împotriva domniei sale din cauza unei declarații care îi ieșise și care îmi deranjase buclele într-un an și așa demotivant la nivel mondial pe motiv de pandemie. Între timp și-a redresat poziția prin multiplele proiecte și dări de seamă.

Și cum n-am mai scris de ceva vreme ce mai e nou prin 6 am zis să vă pun azi la curent. La curent cu noutățile, nu la priză că și-așa ia foc factura (am să revin cu un text detaliat legat de acest aspect al facturilor la curent după ce se rezolvă situația și nu mai vin concomitent facturi de la două firme diferite).

În primul și-n primul rând pentru doritorii de defrișări controlate, începând cu data de 25 noiembrie vor fi 4 târguri pentru pomii de iarnă. Pe mine mă interesează cel din parcarea pieței Moghioroș, dar vor fi și deasupra Pasajului Lujerului, în vecinătatea Pieței Gorjului și pe Șos. Virtuții. Preturile se situează între 50 lei și maximum 350 lei, conform Primăriei Sectorului 6.

Dacă nu vă plac cei din târguri să știți că și la Leroy prețurile pleacă tot de la 50 lei. Restul magazinelor chiar nu știu ce prețuri practică, nu m-am documentat suficient.

În altă ordine de idei sau în al doilea rând ca să păstrăm linia pe care am pornit, pentru că problema asta arzătoare a brazilor a fost lămurită, Primăria a lansat o aplicație de mobil prin intermediul căreia se pot face sesizări, se pot plăti impozite și se pot primi informații actualizate legat de aspecte ce țin de sector. Acum, toate sunt cu titlul de se pot deoarece nu am ajuns încă să văd cu toți ochii mei cum funcționează această aplicație deoarece încă nu o pot folosi. Am descărcat-o aseară destul de târziu, am completat datele cu caracter personal, inclusiv am fotografiat buletinul, însă am nevoie de o validare care încă nu a venit. Mai trebuia să vină și un cod prin sms, dar este pe fir cu siguranță. Altfel, ideea este bună, avem nevoie de metode simplificate pentru a ocoli ghișeele supra-aglomerate.

Tot la noi în sector se ridică de zor mașini abandonate și se amendează pentru cele parcate pe spații verzi, ceea ce este normal. Este normal să nu parchezi pe un spațiu verde. Eu tot mai cred că educația prin frica de amendă funcționează doar dacă amenda este suficient de mare, altfel rămân la ceea ce scriu aici de am făcut rană la buricele degetelor: doar și numai educația schimbă mentalități și transformă mârlănismul în bun simț. Când vom înțelege în țara asta că educația este singura care ne scoate din mocirlă, atunci vom avea și schimbări palpabile. Degeaba aducem o școală la standarde moderne, deși este un demers foarte bun, dacă profesorii au aceeași mentalitate ca acum 30-40 de ani. Degeaba școlim și profesorii, ceea ce ar fi un vis devenit realitate, dacă nu ne implicăm și în școlirea părinților. Totul este un cerc continuu, iar noi suntem la mii de ani lumină de a închide acest cerc.

Hai că m-a luat valul. Din sectorul 6 vești numai de bine. Luați modelul sectorului 6, nu vă mai gândiți că 1 este ăl mai bogat sector al Capitalei, că na, acum 1 e ăl mai deplorabil. Am plecat eu din 1, dar tot mai trag câte un drum-două pe acolo. Cică poți scoate omul din sectorul 1, dar nu poți scoate sectorul 1 din om :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *