Eu de ce n@iba nu am învățat asta?

Am reușit să fac niște ordine în prioritizări pentru că sunt atât de multe cele pe care vreau să le văd, să le aud, să le citesc, să le asimilez, să le conțin că uneori nu știu cum să le mai așez în listă.

Am reluat parțial podcast-urile și pentru că am primit mai multe recomandări pentru a-l urmări pe Dr. Constantin Dulcan în postura de invitat al lui Morar (căutați pe youtube podcast-ul dacă v-am stârnit interesul) am zis să încep cu Fain&Simplu.

N-am apucat să urmăresc prea mult că m-a pălit un flashback de toată frumusețea. Spune Dr. Dulcan chiar de la începutul emisiunii că atunci când vrei să înveți ceva să faci asocieri. Să asociezi ce vrei să înveți cu ceva frumos, ceva ce îți place, asocieri pe culori. Să nu înveți mecanic.

Și acum tobele…tadaaam…ei bine, doamnelor și domnilor care mai atuncați câte un ochi pe aici, vă spun că eu dețin informația asta de vreo 20 de ani. Asta mi-a spus mie soțul meu de pe vremea când nu era soțul meu, pe vremea când nici nu știam că îmi va fi soț și partener de cursă lungă.

Eu care am știut a învăța doar mecanic toată viața mea școlară, care am fost un mic papagal care n-a știut cum să facă altfel. Am vrut să știu să învăț, să îmi fie ușor să rețin informații, să nu fiu nevoită să muncesc atât de mult pentru nenorocitele alea de note, însă n-am știut cum.

Soțul meu își cunoaște CNP-ul pe de rost. Și nu doar pe al lui, ci și pe al meu și pe cel al copilului nostru. Eu nu îl rețin nici măcar pe al meu. El învață prin asociere (probabil și repetiție, funcțiile de bază ale creierului inclusiv în schimbarea paradigmelor), eu învăț doar prin repetiție sau memorie vizuală, însă atunci când poți reproduce cu fidelitate numărul paginii și imaginea asociată textului intră tot la învățare mecanică.

Mie de ce naiba nu mi-a oferit nimeni în școală informația asta? Sau poate chiar am avut și profesori dedicați care au fost mai mult decât simpli profesori plictisiți și mi-au oferit alternative și variante iar eu am ales cu bună-știință să le ignor învățămintele? Pe undeva tind să am dubii. De acasă nu am primit această informație pentru că ai mei dacră ar fi avut această logică, mi-ar fi oferit-o cu siguranță.

Problema aceasta nu m-a părăsit odataă ce am terminat școala. Se pare că o retrăiesc acum cu propriul copil. Că de aia soțul știe a-i explica prin asociere cum se face 8 sau 3 sau 2, pe când eu am o explicație mai mult tehnică și mecanică.

Hai că se poate și așa.

man wearing eyeglasses sitting beside table
Photo by Oladimeji Ajegbile on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.