Tu ai încredere în cei din jurul tău?

Ce este încrederea?

Pe lângă încrederea în tine, în forțele proprii care vine din stimă și din respect de sine, mai este și încrederea în ceilalți.

Am încredere că soțul meu mă va face fericită.

Am încredere că al meu copil va mânca ciocolată doar atât cât trebuie și nu va exagera.

Am încredere că prietenii nu mă vor dezamăgi.

Am încredere că fiecare își va face rolul foarte bine și eu nu voi avea de suferit.

De fapt nu este așa.

Fericirea mea nu trebuie să depindă de nimeni. Iar copilul va mânca exact câtă ciocolată îi va dori sufletul dacă va avea la liber. Iar treaba prietenilor mei nu este aceea de a merge pe sârmă pe lângă mine ca să nu mă deranjeze.

Încrederea în ceilalți este de fapt capacitatea de a ceda controlul, de a renunța la acel control care mă face scorțoasă, rigidă, atotștiutoare, cunoscătoare, cu un băț înfipt în fund în concluzie.

Încrederea în ceilalți constă în a-mi arăta vulnerabilitatea, sensibilitatea și a le oferi lor puterea de a decide ce să facă cu ele. Pot alege să mă rănească sau pot alege să mă accepte.

Nu le cedau celorlalți puterea mea când îmi arăt vulnerabilitatea. Îmi păstrez puterea pentru că deja am ajuns în punctul în care știu cum să mă ridic atunci când cad.

În final ajung să am încredere în acei oameni în care știu că atunci când eu sunt vulnerabilă și ei au puterea de a mă răni, nu o vor face, tocmai pentru că am investit în aceste relații și tocmai pentru că am ales să mă arăt așa cum sunt.

Am încredere în oameni că iau deciziile corecte atunci când sunt lăsați să o facă.

Am încredere că sunt fericită în preajma oamenilor pentru că am ales să fiu.

Nu stransfer puterea nimănui, este a mea și pentru mine.

De la ce m-am luat când azi toată lumea este cu black-ul în brațe? Cred că de la ce tot citesc în ultima vreme și de la o discuție care a rămas într-un ungher al minții mele.

Cum sunt eu?

În control. Vulnerabilitatea este un semn de slăbiciune. Sunt puternică pentru că nu cedez nimic, dar poate ar fi cazul să învăț să o fac.

Tu cum ești?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *