Cine a inventat jucatul pe podea sigur-sigur nu avea copii

Ca orice părinte responsabil am citit și eu dacă nu toate cărțile de parenting, măcar pe cele mai multe dintre ele. Și tot nu m-am oprit. Copilul tot crește… cine s-ar fi gândit că odată ce mi-am făcut treaba și am am creat, purtat, crescut în mine, treaba mea nu se termină la naștere.

Am înțeles eu din toate cărțile astea cum că joaca este esențială. Ei, esențială, de-a dreptul vitală.

Eu care sunt atât de dornică de joacă încât m-ar lua instant somnul dacă nu mi-aș ascunde căscatul și lispa de entuziasm, am înțeles importanța jocului și am procedat întocmai. Păi nu sunt eu părinte model? Model nu, dar părinte sunt, vă spun cu mâna pe inimă.

Prin urmare eu am luat ad-literam ce au zis oamenii ăștia prin cărțile lor de specialitate și mai ales ce au cules și reprodus toate blogurile care promovează parenting-ul corect în țara noastră. Măi și toți, dar toți au zis: așază-te pe podea și joacă-te cu copilul.

Unul n-a fost să spună să mă așez la masă, ori pe canapea în timp ce stau sprijinită comod de o pernă pufoasă. Nuuu, toți au dat-o cu podeaua.

Și m-am așezat ce să fac, doar nu era să nenorocesc pe viață copilul și să nu îi ofer dezvoltarea optimă obținută prin joacă.

Măi oameni buni, recent părinți, voi mai aveți o șansă să scăpați întregi la șale. Vă spun sincer că oamenii ăia de scriseră cărți deștepte nu s-au gândit o secundă că ai o vârstă când naști copilul și o cu totul altă vârstă când are copilul 3 ani sau 5 sau mai adunați și singuri.

Că în cazul meu care mă joc pe podea de aproape cinci ani de nu mai conving copilul că avem și masă în casă și canapea, suntem oameni serioși, avem pe ce să șadem, tot la podea ajung. La proriu. Noi tot pe jos ne jucăm fie vremea cât de rea, vorba cântecului. Că așa a citit mumă-sa copilului în n-șpe cărți și atât a dus-o capul ca acum să bocească pe interneți că o dor șalele și ar vrea să se mai joace și la o masă stând pe scaun că tare mai amorțesc toate cele. Cum zicea cineva recent că noi nu mai știm să stăm jos. Eu clar nu!

Se revoltă coloana din mine care este strâmbă în multe feluri, arcuită și curbată, se revoltă gleznele care îmi amorțesc, urlă fundul care se bătătorește de la podeaua tare. Declar război jucatului pe podea. Mă duc să întind un covor pufos, o pătură și trei perne că mă așteaptă un joc de echilibru.

Și nu uitați, podeaua este tare, indiferent de ce spun specialiștii.

an elderly man playing chess with his granddaughter
Photo by SHVETS production on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.