Deșeurile noastre afectează lumea înconjurătoare în moduri pe care nici măcar nu mi le imaginam.

Mă uitam în după amiaza aceasta cu copilul pe Animal World la ceva emisiune cu animale de prin zone tare îndepărtate. Pe acolo pe unde își cresc puii pinguinii, focile elefant și albatroșii, pe la Antarctica. Adică departe tare. Și sincer spun că era ultimul loc în care m-aș fi gândit că ar fi putut ajunge pet-uri și pungi din plastic.

În locul acesta îndepărtat era o echipă care de ani de zile mergea pe la cuiburile de albatroși când aceștia zburau mii de km pentru a pescui mâncare pentru puii lor și strângea de pe lângă cuiburi ce reușeau păsările să regurgiteze. Sau în cel mai rău caz, cercetau ce le perforase stomacul.

Și avea doamna aceasta o cutie plină cu deșeuri de pe lângă cuiburi. Plină cu sticle din plastic, pungi de diverse dimensiuni, plastice mai tari, dar care plutesc pe apă, scobitori, mănuși tip chirurgicale și am pierdut numărul a ce avea acolo în cutie.

Cum au ajuns toate gunoaiele acestea în oceane nu este greu de imaginat ținând cont că apele se varsă din unele în altele și așa gunoaiele se deplasează cu o viteză greu de urmărit. Că toate aceste gunoaie afectează ecosistemul și viața în general, este iar lesne de închipuit. Dar, că nu există o barieră și că totul se deplasează cu o viteză atât de mare până în cele mai sălbatice colțuri ale lumii, abia asta este greu de imaginat. Cel puțin pentru mine.

Mi-am amintit cum acum aproximativ 10 ani fiind în Bicaz am mers cu vaporașul pe lac. Era curat, priveliștea frumoasă. Vreo 7 ani mai târziu am reluat experiența în același loc și mi-a picat fața când am văzut o apă plină cu gunoi. Nu era vorba că era gunoi doar acolo la mal puțin până te mai îndepărtai în larg. Nu! Era peste tot plin de gunoi, de pet-uri, de ambalaje. Priveliștea aceea frumoasă pălea când te uitai în apă și nu vedeai apă.

Din păcate acolo se îndreaptă lucrurile și din ce în ce mai repede. Contaminăm ape, dezgolim păduri, otrăvim vietăți care se luptă să trăiască în mediul pe care noi îl oferim nu doar lor, cât și urmașilor noștri. Cum și de ce am ajuns în acest punct? Cel mai probabil de la globalizare și industrializare și consumerism. Toate acestea vin la pachet cu lipsa educației. Educația aceea care în loc să evolueze și să înflorească, din păcate a involuat atât de tare că mai avem puțin și ne întoarcem la omul cavernelor. Măcar el nu avea plastic.  Și nici doze.

Evident că ce spun eu aici este prea puțin într-o lume prea mare. Și că dacă n-au reușit să ia măsuri concrete și sustenabile nici mai marii lumii, eu cu siguranță nu răstorn niciun car. Însă fiecare câte puțin prin aportul propriu poate contribui cât de puțin la lumea înconjurătoare.

Am mai spus aici, eu niciodată nu arunc gunoi pe jos, absolut niciodată. Dacă nu am coș, îmi țin gunoiul până îl pot arunca unde este amenajat. În locurile de joacă strâng de pe jos deși îmi produce foarte multă silă, dar mai degrabă eu cu silă decât copil atras de gunoaie. Acum lucrez la partea cu chimicalele care mi-au acaparat dulapul cu detergenți. Și ușor încerc să schimb multe dintre obiceiurile pe care le-am dobândit pe parcursul trecerii timpului.

Nu schimb lumea, sunt conștientă de treaba aceasta, însă pun umărul la o lume mai bună și pot doar să sper că urma mea va aduce puțin mai bine măcar pentru descendenții mei.

Vă invit la responsabilitate.

two pink flamingos
Photo by Simon Berger on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *