Perfect Necunoscuți!

Am mers la cinema să văd un film despre care nu știam mai nimic. A fost primul film văzut la cinema unde nu m-a interesat să văd trailer-ul. Nu eram nici foarte convinsă că trebuie să văd acest film, eu eram chitită pe un altul. Dar m-a convins partenera mea de film că e mai bine să îl vedem pe acesta. Nu știți, dar eu și ea avem o istorie comună a filmelor de proastă calitate văzute la cinematograf, așa că ce rost avea să îmi creez așteptări când știam că aveam pe cine să boscorodesc că iar film prost, iar bani dați, iar timp pierdut. Unde să mai spun că filmul era și românesc. Am altă istorie comună cu alți oameni legat de filmele românești văzute la cinema și de proastă calitate, dar aici nu pot intra în detalii că am făcut toți un jurământ al tăcerii la ieșirea din sala de cinema că nu vom recunoaște niciodată că am văzut acel film românesc.

Revenind, am fost și am văzut Complet Necunoscuți în regia lui Octavian Strunilă, un film complet necunoscut mie până în acel moment. Știam despre film doar că este la bază italienesc – Perfetti Sconosciuti – și din nu știu ce motiv a fost regizat cam prin toate țările și în multe alte limbi. Nici în România nu s-a făcut rabat și bine a fost.

Nu am vrut să scriu nimic despre film pentru că am vrut să văd și varianta italienilor. Nu am răbdarea necesară să văd toate ecranizările, dar am vrut să văd cum este originalul.

Ei bine, sunt multe asemănări, însă și foarte multe diferențe. Filmul are la bază un joc psihologic, în care un grup de prieteni își scot la suprafață secretele din viețile lor prin intermediul telefoanelor.

În sala de cinema la filmul românesc s-a râs (unii chiar foarte zgomotos, dar nu spun mai multe). Sunt multe momente haioase, glume care ne reprezintă pe noi ca popor, varianta autohtonă de relații interumane. La varianta italienească nu am râs. Chiar deloc. Poate unde deja scenele comune nu mi-au mai stârnit nimic când le-am revăzut, însă fiecare bucătărie are ingredientele proprii. Iar eu trăiesc în România și nu în Italia.

În varianta italienilor este prezentată mai mult partea psihologică a peliculei, în varianta românească rămâne cumva în coada de pește și m-a făcut să vreau să știu cum continuă. Mi-am satisfăcut curiozitatea vizionând varianta italienească.

Este de departe unul dintre cele mai bune filme românești moderne. Unul în care drama nu te face să rămâi treaz zile în șir gândindu-te la ororile care s-au întâmplat. Unde umorul chiar există, unde comicul de situație este din plin și unde există și mister. Întrunește toate condițiile unui film reușit. Și chiar dacă părerea mea este subiectivă, mi-o mențin.

Nu dau detalii din film, am lăsat trailer oficial pentru Complet necunoscuși și mai sus pentru Perfetti Sconosciuti să vă faceți o idee

Mergeți și vedeți Perfect necunoscuți, mai ales acum când cinematografele încă sunt deschise și goale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *