Locul crimei din mall

Nu veți citi în cele ce urmează o nouă poveste. Va veni și rândul poveștilor, dar în alte dăți.

Este realitatea de la fața locului sau din teren, sau de zi cu zi, sau ce se vede cu ochiul liber.

Mai avem puțin și facem doi ani de când stăm în această pandemie, ne învârtim puțin câteva luni, mai vine câte un val, se mai închide una alta, mai restricționăm câte ceva.

Haideți să vă spun cum e prin centrele acestea comerciale care au de toate de la food court la cinema.

Pai la intrarea în mall nu te întreabă nimeni nimic, nici la cumpărături, nici la magazine de fashion. Lucrurile se schimbă atunci când vrei să intri să vezi un film și poți face asta doar prezentând codul QR tu adultul și copilul peste 12 ani, atunci când vrei să accesezi un loc de joacă si atunci când vrei să mănânci.

Dacă iei mâncare la pachet, este în regulă nu te întreabă nimeni nimic de sănătate.

Dacă vrei să mănânci în mall la food court, ei atunci să vă povestesc eu cum stau lucrurile.

Aveam poftă de mâncare chinezească. Nu mai mâncasem de mult și apoi am așa o pasiune pentru ciupercile alea negre numite urechi de lemn. Nu știu cum le prepară oamenii ăia, dar mie acasă nu îmi ies așa nici dacă le fac incantații. În tot cazul, în ultima vreme mi s-au tot schimbat gusturile, apreciez altfel mâncarea, asta ca să nu zic din prima că am mîncat ceva rău și că acum câțiva ani mâncarea de la firma asta mi se părea ceva delicios.

Am stat la coadă destul de departe de persoana din fața mea, destul de înghesuită de persoana din spatele meu, se păstrează în continuare obiceiul de a comanda și plăti cot la cot cu cel din spate. Nimic nu ne poate lua acest obicei, este al nostru împământenit aici de strămoșii noștri.

Am ajuns la casă, comandasem între timp ce pachețele de primăvară aș vrea să mănânc, încă mai vreau că eu le-am nimerit pe cele mai mult de iarnă. Vreau și ceva de băut? Vreau, desigur, că o să mi se facă sete după ce mă înfrupt din această mâncare delicioasă după care mi se scurg ochii mai ceva ca vițelului după ugerul mă-sii când o zărește prin ușa grajdului. Plătesc cash sau card? Card, normal că doar nu degeaba trâmbițeză ăștia că banii au microbi și sunt ptiu-ptiu. Mă gândesc între timp să mă dezinfectez cu dezinfectantul aflat pe tejgheaua de unde am luat mâncare, dar mă răzgândesc repede că sigur au dezinfectant pe toate mesele. Am certificat verde? Am, da, îl și arăt, mi-l și scanează. Zic oo ce bine ca să nu fac asta cu tava în brațe. Îmi iau tava și mă îndrept către zona amenajată pentru mese.

Zona amenajată pentru mese și pentru loc de servit masa arată exact ca orice zona a crimei din absolut orice film sau serial în care apare o zonă a crimei și câte un polițist la fața locului. Doar că în cazul meu polițistul era un agent de securitate care mi-a scanat și el codul QR în timp ce oscilam între tavă, telefon, mâini libere și cele de genul acesta. Apoi m-am întrebat fugitiv la care masă să mă așez mai exact ca să nu par prea suspectă. Dacă nu ați fost recent în mall-uri vă spun eu toată zona este înconjurată cu o bandă alb cu roșu și se intră și se iese printr-un singur loc lăsat liber, acela unde este și agentul de pază, astfel încât nimic să nu scape ochiului vigilent al aplicătorului de lege.

Eram noi cei din năuntru și ei, cei din afară. QR-iștii și ne-qr-iștii, scindații, divizații, ăia și ăștia.

Așteptam doar ca din moment în moment să apară Bones ca să scuture de praf un cadavru pe care nu îl vedeam încă sau Gibs care să examineze cu fața lui complet inexpresivă obiectele din jur.

Filmul a rămas în cinematografe, la food court zona de servit masa este încercuită cu bandă astfel încât intrușii care umblă liberi prin mall să nu adere la integritatea celor vaccinați și să nu îi îmbolnăvească.

Atmosfera abundă de o normalitate absolut firească.

Dezinfectant pe mese lipsește cu desăvârșire și nici pe tavă nu am primit vreun șervețel dezinfectant. Bine că am avut eu în geantă că altfel dacă există o delimitare, este totul sigur, nici dezinfectant, șervețele ori spălat pe mâini nu îți mai trebuie dacă ai QR code.

La terasă, în aer liber am fost întrebată dacă am cod qr. Am! Dar de ce să am, că doar e în aer liber. Ei, doar așa dacă aveți, nu trebuie să îmi arătați. Aaa făceam conversație…?

Și la final ceva practic, că vă interesează probabil să mai faceți și una alta cu kinderii. Până nu se schimbă schimbarea și nu rămânem iar cu gura ca la dentist, am găsit o știre din data de 23 septembrie în care este menționat că pentru activități care implică copii până la 12 ani la interior (piscină, cafenea, cinema, teatru) nu mai au nevoie de testare și implicit nici de cod QR. Aveți știrea integral mai sus pentru lămuriri suplimentare.

Să vă fie cu folos dacă aveți de gând să rupeți mall-urile în toamna-iarna acestui val 4.

muslim couple eating in restaurant
Photo by Jack Sparrow on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *