Am citit: Fugara – Alice Munro

Cu cât citesc mai mult din scriitura lui Munro încep parcă să mă obișnuiesc cu ea. Cu scriitura. E mult spus să îmi placă și nici nu cred că despre plăcut este vorba aici. Dar să mă obișnuiesc da, este necesar și util. Pentru că Alice Munro scrie diferit. Nu scrie pe repede-nainte și nu se citește fluturând din gene, se citește anevoios și reflectând puțin. N-am mai reflectat de ceva vreme la o beletristică ce-i drept.

Cartea are 8 povești și toate se termină în coadă de pește, unele par chiar neterminate de-a dreptul sau poate este doar nevoia mea de a ști mai multe, de a mai stoarce ceva de la personaje. Unele încep atât de în forță că abia după jumătatea ei îmi dau seama cam spre ce deznodământ se îndreaptă. Atunci când nu greșesc că se mai întâmplă și anticipări nefericite. Ceea ce înseamnă doar că autorulnu este anticipabil și că este un scriitor priceput.

Fugara este prima poveste din publicație și este și cea care dă numele cărții pentru că în toate poveștile se află câte o fugă. Fuga de vreun iubit, de familie, de părinți nepotriviți, de sine. Oare câți dintre noi n-am vrea să fugim de sine? De noi? De ce este în noi?

Alice Munro reușește să creeze 8 povești de întindere mică, total diferite, cu subiecte diferite, dar care să aibă în comun această fugă într-un context sau altul, într-un fel sau altul.

Îmi place acest stil în care se acordă o importanță deosebită femeii și trăirilor sale. Cu toate că personajele lui Munro par comune și nu ies cu nimic în evidență, în esență aici este frumusețea călătoriei literare, să transformi în extraordinar ceva ce pare a fi banal.

Cărțile autoarei sunt cărți de film.Pot ajunge cu ușurință și puțină iscusință povești cinematografice, atât de bine este ilustrată natura umană și lucrurile pe care oamenii le fac în numele iubirii. Atât de bine că nici nu își mai dau seama când greșesc.

Luați de citiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *