Cum am supraviețuit unui drum de zece ore cu un copil de nici cinci ani.

Nu mi-a fost niciodata greu cu copilul la drum lung încă de când era bebeluș, condiția fiind să fim doi și nu unul. Prima plecare în afara orașului a fost la vârsta de două luni, atunci m-am simțit pregătită și am considerat că este momentul. O oră și jumătate de mers cu mașin a devenit apoi ceva frecvent. Episoadele de urlat la un astfel de drum au fost extrem de rare din fericire pentru că altfel nu cred că aș fi făcut față. În mare parte la drum lung dormea cât era bebeluș. De aceea m-am și încumetat ca la 4 luni să parcurgem un drum București-Iași fără nicio problemă. La 9 luni deja ieșeam din țară și tot cu mașina. A fost cea mai reușită vacanță la plajă, nisip și mare în formulă de 3. Era suficient de mare încât să nu îi deranjăm obicieurile, însă suficient de mic pentru a nu ne solicita continuu. Pe măsură ce a crescut, au crescut și pretențiile și cine zice că vacanța nu este pentru copil probabil are alt unghi de vedere.

Pentru că anul trecut mi-a fost prea teamă să plec pe undeva și mă speria teribil aglomerația (nu apreciez oricum să fie prea aglomerat) și pentru că am zis că anul acesta avem o vacanță orice ar fi, am zis să luam iar drumul Greciei și să ne încărcăm bateriile. Aș fi fost tentată la o locație ceva mai departe în speranța că poate ar fi mai lejer și liber însă până la urmă am rămas la Thassos pentru că acum copilul este mai mare, teoretic rezistența ar trebui să fie mai crescută. Dar, nu mai doarme cum dormea, iar solicitarea de atenție este pe măsura vârstei. De altfel cu cât sunt mai mari, dar încă mici cu atât se plictisesc mai tare în mașină.

Așa că am luat pregătirile de la punctul de bază și anume mâncarea. Am oscilat între a face pizza la multicooker și a face sandvișuri calde, am optat pentru varianta a doua, așa că am făcut cu ce și-a dorit fiecare. Mâncarea este un element important în drumurile noastre, mai ales că avem tendința să mai mâncăm și de plictiseală. Așa că pe lângă sandvișuri, lada frigorifică mai ține la rece apă multă să ajungă, iaurt de băut, dar și caserole mici cu amestec de fructe uscate, fructe liofilizate caju și fistic, pe gustul piticului în tot cazul. Fructe rezistente la drum lung mai iau cu mine și ceva cronțănele ca să fie.

După ce am rezolvat partea cu mâncarea, a trebuit oricum să mă gândesc din timp la jocuri pentru distracție și anti-plictiseală. De regulă jucăm în mașină jocuri ce țin de partea lingvistică pentru a putea juca toți și a nu ne solicta nici unii.

  • Jocul cu rime: facem rime scurte pe rând fiecare, pe cât posibil și amuzante dacă ne ies. Ceva ușor să nu frustrăm copilul care are un vocabular pe măsura vârstei sale. De ex. : când eu eram la duș / mama a făcut cuș-cuș.
  • Jocul cuvintelor: alegem câte o literă (nu spune nimeni alfabetul la noi din motive de vârstă așa că de regulă aleg eu litere care mi se par a fi ușor de format cuvinte cu ele) și formăm cuvinte care încep cu litera respectivă. De ex.: cal, câmp, curte, copac etc.
  • Jocul celor cinci elemente care ne-a fost arătat de cineva cu mai multă vechime în domeniu, al nostru copil l-a transformat din 5 în 3 că a zis că este prea complicat cu 5. Așa că îi cer să îmi spună 3 legume care se pun în ciorbă, 3 elemente cu care te poți îmbrăca iarna, 3 fructe care se coc toamna etc.
  • Dacă primele 3 ne țin cel mai mult ocupați și au cel mai mare succes, următorul este mai de umplutură când chiar plictiseala este în top, dar nu se bucură de popularitate prea mare, însă îl las aici: număratul mașinilor. Ori pe culori, ori pe cele pe care le depășim, ori pe cele care ne depășesc pe noi. În fucnție de ce alegem pe moment.
  • Când nimic nu mai funționează scot artileria grea și anume jocurile de la the funny brand. Eu le-am luat doar pe cele destinate vârstelor mici și pe unele chiar le adaptez din mers pentru că se potrivesc mai repede de la 6+, dar adaptate merg și de la 4+ .

Pe lângă toate aceste jocuri pe care le jucăm împreună în timp ce fiecare stă în scaunul lui și cu centura aferentă, copilul mai are pe banchetă lângă scaun jucării cu care îi face plăcere să se joace și care la fel mai umplu timpul. Are o tabletă de desenat cu creion magnetic. Uneori desenăm pe rând pe o temă propusă. Noi, mai puțin șoferul că are altă treabă el. Are o carte de colorat cu creioane mici cerate. Are o carte cu stikere pe care să le dezlipească și să le relipească și până de curând avea și carte senzorială dar s-a plictisit de ea.

Plecarea a fost la 6 dimineața în speranța că o trezire atât de matinală va aduce cu sine un somn de prânz, ceea ce s-a și întâmplat. O oră și jumătate de liniște a fost binevenită. Între timp ascultăm până ajungem să detestăm toate cd-urile cu muzică pentru copii, cele dorite evident. Aceleași pe care le-am mai auzit deja de mii de ori cu concesia ca din când în când să ascultăm și muzică pentru oameni mari. Cu câteva excepții muzicale, nu prea mai apreciază cântecele care nu sunt în română pentru că nu înțelege cuvintele. Însă există variante chiar și așa, avem cd-uri pentru toate preferințele și ne-preferințele.

Opriri au fost fix 2 pentru alimentare și toaletă când a fost cazul. 10 ore mai târziu deja îmi îngropam picoarele în nisip și aproape că am uitat cât am cântat, cât m-am maimuțărit, cât am vorbit într-o zi pe drum. Oricum, drumul spre vacanță este tot timpul animat, entuziasmant.

La întoarcere drumul mi se pare mereu ceva mai obositor și parcă orele trec mai greu. Nici cheful nu de maimuțăreală nu mai este așa la cote maxime, mizez mai mult pe muzică și joaca individuală. Am avut o singură oprire pentru toaletă, copilul a dormit sau moțăit mai mult. Iar pe final când am intrat în România, dar parcă nu mai ajungeam acasă, am pus muzică de pe telefon, cântecele din cărțile cu Erus.

La întoarcere am plecat la ora 8 și jumătate dimineața, iar 11 ore mai târziu deschideam ușa casei și ne dezmorțeam picioarele.

Momentan nu apelăm la telefon și nici tabletă în drumurile cu mașina. Știu că ar trece timpul mult mai ușor dacă s-ar uita la desene. Automat și efortul din partea mea de a mă juca ar fi mult diminuat, însă consider că va veni și timpul tehnologiei la liber și atunci cu greu va mai ridica ochii din ecrane.

Așa funcționează lucrurile la noi. Nu am scris experiența noastră pentru a fi un etalon, foarte departe de mine acest gând, însă dacă ajută pe cineva spre a avea o călătorie mai ușoară, orice idee este binevenită.

selective focus photography of yellow school bus die cast
Photo by Nubia Navarro (nubikini) on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *